În comuna Nucet, cu mic, cu mare, au sărbătorit  Ziua Națională a României 

Date:

La Nucet, cu mic, cu mare, au sărbătorit  Ziua Națională a României, încă de la primele ore ale dimineții, s-a simțit aerul de sărbătoare în rândul nucetenilor, care au îmbrăcat costumul popular și  au pornit spre Monumentul Eroilor.Evenimentul a fost pregătit foarte bine de către administrația locală condusă de primarul Luisa Bărboiu.

Nu a lipsit Marșul Tricolorului, cu mic, cu mare, au purtat pe brațe un drapel lung de 50 metri.

La final Ansamblul Cununa Nucetului a oferit un spectacol emoționant.

” Astăzi la Nucet, o zi încărcată de emoție!

   La ora 10:20 copii  ,alături de părinți, bunici, profesori, administrația locală, au participat la un tedeum religios la Monumentul Eroilor din satul Cazaci.Au fost depuse coroane de flori, apoi participanții au purtat un drapel al României de 50m, pana la Monumentul Eroilor din Cazaci, înălțat cu ocazia sărbătoririi  centenarului de la Marea Unire.

A urmat deplasarea la Monumentul  Eroilor  din satul Nucet, unde de asemenea s-a oficiat o slujbă religioasă și  evenimentul s-a continuat cu un program artistic emoționant la Căminul Cultural!  Consider ca   Ziua Națională a României, este cea mai importanta sărbătoare din an, ziua în care s-a  votat și semnat acordul de UNIRE a Transilvaniei cu Muntenia!Dar pentru a se ajunge la Unire, toate familiile au plătit cu viața bărbaților, a părinților, a fiilor ce nu s-au mai întors acasă de pe câmpul  lupta.  Noi trebuie să rămânem uniți, să ne apărăm identitatea națională  și sa nu uitam niciodată, sa ne cinstim EROII ! LA MULTI ANI ROMÂNIA! LA MULȚI ANI  ROMÂNI!” a transmis primarul Luisa Bărboiu-primarul comunei Nucet 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Incendiu la un adăpost de animale în Movila, trei cai și-au pierdut viața

În noaptea de 16 spre 17 februarie, în jurul...

Atenție, șoferi și pietoni din județul Dâmbovița, condiții de iarnă periculoase pe drumurile publice

În contextul avertizărilor meteorologice emise pentru mai multe zone...

Accident rutier în Priseaca: Patru autoturisme implicate, patru victime rănite

 Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Târgoviște au fost solicitați...

Măsuri de siguranță în fața temperaturilor extrem de scăzute, recomandările autorităților 

În condițiile în care temperaturile au scăzut drastic în...