La Vișina, mare tragedie, un copil și-a găsit sfârșitul în casa cuprinsă de flăcări 

Date:

Un copil de 1 an,  a ars de viu în  casa cuprinsă de flăcări, alarma la ISU Dâmbovița s-a dat imediat și s-a anunțat un incendiu izbucnit la o locuință in localitatea Vișina, str. Sudului.

Pompierii de la Garda Vișina au ajuns imediat cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD și Detasamentul Găești cu o autospecială de stingere.

La locul incendiului, pompierii au constatat că acesta se manifestă generalizat la întreaga construcție pe o suprafata de cca. 80 mp.

Pe timpul operațiunilor de stingere, a fost găsit un copil decedat într-o cameră din locuință, minor de cca.1 an.

 În casă se mai afla o minoră de 3 ani care s-a autoevacuat.

Bunica minorilor a suferit un atac de panică și a  primit  îngrijiri medicale de la echipajul SMURD.

Incendiul a fost lichidat.

Și polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au descoperit cadavrul unui copil carbonizat.

La domiciliu se afla mama, o tânără de 20 de ani, alături de un alt copil de 2 de ani. 

Polițiștii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii evenimentului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Cosmetice coreene pentru ten cu pigmentare

Pigmentarea pielii, inclusiv petele întunecate și tonul neuniform, poate...

REMIZĂ ÎN ANONIMAT

Stadionul Steaua a găzduit, marți seară, ultimul meci al...

VĂTAVU, MULȚUMIT DE PUNCTUL SCOS ÎN GHENCEA

Steaua a remizat, pe stadionul Ghencea, scor 1-1, cu...

CHINDIA SMULGE UN PUNCT PE TERENUL STELEI

Steaua București - Chindia Târgoviște 1-1 (1-0) Stadion: Ghencea. Au marcat:...
error: Conținutul este protejat!!