Pierre Accoce și dr. Pierre Rentchnick
Faptul că Stalin nu era capabil să aibă sentimente de iubire față de oameni, exceptând doar momentele când și-a împărțit viața cu prima sa soție, i-a îngrozit pe cei mai mulți dintre conducătorii europeni, contemporani cu el. Astfel, generalul de Gaulle i-a spus lui Raymond Tournoux că nu și-ar fi închipuit niciodată că poate exista pe lume un om capabil să nu aibă niciun fel de sentiment față de semenii săi, nici de iubire, nici de ură. De-a lungul anilor, care au urmat după moartea lui Lenin, sub conducerea lui Stalin s-a impus și s-a extins un perfect sistem al terorii, ajungându-se în situația în care rușilor le era frică să mai vorbească sincer, în public, nu numai cu străinii, dar și cu propriile lor rude sau cu propriii lor copii. Toate mijloacele de intimidare au fost folosite de Stalin: turnătoria, intimidarea psihică, aservirea prin oferirea de avantaje sociale, amenințarea cu închisoarea sau ocna, deportarea definitivă în Siberia, tortura, pedeapsa cu moartea. Se ajunsese în situația în care era suficient să nu spui nimic împotriva regimului sovietic, ci doar să fii bănuit că ești ostil sau doat ironic la adresa regimului, că dispăreai fără să mai știe cineva ceva despre persoana respectivă. Căte persoane au dispărut, fiind asasinate ? Nici până-n prezent nu se știe. Din punct de vedere moral nu se poate tolera ca oameni să fie uciși în numele unei orientări sau doctrine politice. Niciun șef de Stat nu are dreptul să ordone suprimarea oamenilor care nu sunt de acord cu regimul politic aflat la putere. Niciun șef de Stat nu are dreptul de-a-i persecuta pe cei ce îndrăznesc să gândească altfel decât grupul aflat la putere. Cu toate acestea, în ciuda moralei, istoria oferă destule exemple de oameni persecutați sau uciși pentru că au avut curajul să gândească cu totul altfel decât se cerea, la nivel oficial. Stalin, în materie de perfecționare a sistemului social al terorii, nu face excepție. Se poate spune că a fost un geniu, poate la fel ca Hitler, în terorizarea și masacrarea populației.
Pe de altă parte, prin ampla sa statură istorică, Stalin și-a fascinat contemporanii. Unul dintre contemporanii fascinați de Stal-in, a fost chiar generalul de Gaulle, ce urmărea cu mare atenție tot ce se întâmpla în Rusia sovietică: “Stalin a fost o personalitate ce îmbina atât firea lui Ivan cel Groaznic, cât și a lui Petru cel Mare. Cei doi au fost țari care au construit, care au lăsat ceva în urma lor, dar i-au și terorizat pe ruși. Asemenea lor, Stalin a construit. Piramidele lui Stalin au fost barajele și uzinele ce au fost ridicate la ordinele sale. Desigur, Stalin nu a lăsat moștenire rușilor o societate și o economie construită după model vest-europena sau nord-american. Cei ce i-au urmat la putere, au preluat de la el un Stat puternic ce a ajuns a doua putere industrială mondială. Cu toate acestea, această a doua putere mondială, ca Stat, a fost construită pe bază de teroare și suferință. Adevărul este că, din câte am fost informat, doar cei ce s-au spus fără să zică numic, au avut zile de trăit și se pare că au fost foarte mulți.”
¡n decembrie 1952, s-a bucurat din plin Stalin de totă gloria și renumele pe care le avea ? Slăvirea sa devenise o obligație de Stat. Cu excepția grupului său de adepți politici, ce aveau mare grijă să nu lipsească, pentru a-l lăuda, cu ocazia zilei sale de naștere, Beria, Molotov, Malenkov, Hrușcev, Bulganin, nimeni altcineva nu se mai înghesuia să-l slăvească, nimeni nu-i mai trecea pragul reședinței sale particulare de la Usovo, aflată la o aruncătură de băț de Moscova. De multă vreme, Stalin nu mai stă la Kremlin, unde vine doar în timpul zilei, deși la una din ferestrele Kremlinului lumina stă aprinsă permanent, fiind locul unde se credea că Stalin lucrează permanent. De multă vreme nu mai invită pe nimeni, nu mai pune la cale nicio petrecere de ziua sa de naștere. Enorma locuința de la Usovo a devenit proprietatea sa încă din 1919. ¡n ultimii ani de viață, s-a obișnuit să doarmă, de cele mai multe ori, îmbrăcat, lungit pe un pat îngust, într-o încăpere strâmtă, unde nu permite nimănui să intre. Nici cei ce-l păzesc, destul de numeroși, nu au voie să pună piciorul în această încăpere. Spre sfârșitul vieții, Stalin nu mai suporta mulțimile de oameni, nici cel puțin grupurile restrânse. O teribilă nevroză îl măcina: fobia de oameni.
Această fobie era de dată recentă. Data de aproape trei ani și, din cauza acestei boli ce-l afecta grav pe Stalin, toată Rusia tremură de frică, este îngenunchiată, neîndrăznind să ridice capul din țărână. Securitatea de Stat reacționează extrem de dur. Este suficient ca Stalin să se încrunte și imediat structurile de represiune intră în acțiune, fără să mai despice firul în patru. ¡n ultimii săi trei ani de viață, Stalin impusese terorizarea totală a rușilor. Chiar și medicii acceptați, după amănunțite verificări, să-l trateze, nu o fac decât cu frică. Este suficient ca lui Stalin să i se pară că unul dintre ei îi vrea răul și respectivul dispare pe veci, fără ca familia sau rudele să știe ceva despre soarta acestuia. Acești medici sunt singurii care știu care este adevărata stare de sănătate a lui Stalin: o arterioscleoză foarte accentuată îi grăbește degradarea fizică. Afecțiunea datează de multă vreme. Are efecte nedorite asupra celulelor cerebrale. Cu timpul, aceste urmări nedorite se vor accentua, vor contribui la eliberarea unor insticte inconștiente. Încă din anii ‘30, vor duce la descătușarea demonilor sângeroșis ai epurărilor.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRȚĂ, pentru cunoașterea adevărului istoric de care se feresc toți cei aflați la putere. În altă ordine de idei, indirect se va înțelege cum soarta nefericită a României, după 23 august 1944, a depins de starea de sănătatea a celor ce au negociat împărțirea Europei, după înfrângerea Germaniei. Și este unul dintre aspecte, deoarece Pierre Accoce și dr. Pierre Rentchnick relatează amănunte și despre starea de sănătate a altor conducători de State, ceea ce influențat evoluția politică din zonele unde aceștia au putut să-și exercite discreționar puterea. De asemenea, Mircea Cotârță se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dâmbovița”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013. Totodată, din respect pentru adevărul istoric, din 2009, luna august, Elena Toma procesează texte, le corectează, acolo unde este nevoie și, tot la nevoie, tehnoredactează.
Lumea, condusă de bolnavi (118)
Date: