Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au fost sesizați cu privire producerea unui eveniment rutier pe raza localității Zidurile.
Din primele cercetări, polițiștii au constat faptul că un bărbat, de 45 de ani, din comuna Odobești, în timp ce se deplasa cu un moped, s-a dezechilibrat și a căzut, fiind rănit ușor.
În urma verificărilor efectuate, a rezultat faptul că bărbatul nu ar deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar mopedul nu ar fi înregistrat.
De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest, bărbatul a prezentat o alcoolemie de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.