Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița reamintește angajatorilor care sunt termenele în care trebuie să transmită informațiile, în Registrul Electronic de Evidență a Salariaților, pentru a nu ajunge în situația de a primi sancțiuni, pentru eventuale întârzieri.
„Pentru încheierea unui contract individual de muncă pentru un nou angajat sau orice modificare ulterioara a unui CIM referitoare la: funcția/ocupația, tipul CIM, durata CIM (nedeterminată/determinată), durata timpului de muncă și repartizarea acestuia (în cazul contractelor individuale de muncă cu timp parțial), informațiile se transmit cel târziu în ziua anterioară începerii activității sau intrării în vigoare a modificărilor.
Dacă modificarea CIM se produce ca urmare a unei hotărâri judecătorești înregistrarea în registru se face în termen de 20 de zile de la data la care angajatorul a luat cunoștință de conținutul acesteia”- precizează Marius Lixandru, inspectorul șef al ITM Dâmbovița.
Cel mai tarziu in ziua anterioara datei suspendarii/datei incetarii suspendarii se transmit: perioada; cauzele suspendării; data încetării suspendării contractului individual de muncă, cu excepția cazurilor de suspendare în baza certificatelor medicale.
Exceptie fac absențele nemotivate, care se transmit în registru, în termen de 3 zile lucrătoare, de la data suspendării.
Cel tarziu la data incetarii CIM/la data luării la cunostinta a evenimentului ce a determinat încetarea CIM, cu precizarea datei și a temeiului legal al încetării contractului individual de muncă.
In termen de 3 zile lucratoare de la aparitia modificarii se transmit datele de identificare ale angajatorului care angajează personal în baza unui contract individual de muncă, cum ar fi: denumire, cod unic de identificare – CUI, codul de identificare fiscală – CIF, sediul social și numele și prenumele reprezentantului legal – pentru persoanele juridice, respectiv: numele, prenumele, codul numeric personal – CNP, domiciliul – pentru persoanele fizice; datele de identificare ale salariaților, cum ar fi: numele, prenumele, codul numeric personal – CNP, cetățenia și țara de proveniență – Uniunea Europeană – UE, non-UE, Spațiul Economic European – SEE.
În termen de 20 de zile lucratoare de la data producerii modificării:
-salariului de bază lunar brut
-a indemnizațiilor, sporurilor, precum și a altor adaosuri.
Important! Orice corecție a erorilor survenite în completarea registrului se face la data la care angajatorul a luat cunoștință de acestea.