Centrul Internaţional de Conferinţe al Universităţii Valahia găzduieşte, în aceste zile, întâlnirile ce au loc în cadrul vizitei unei comisii europene pentru învăţământ, European Universities Association (EUA).
Conform informaţiilor primite de la prorectorul Laura Gorghiu, aceasta este a doua vizită a acestei comisii, prima având loc în luna mai a acestui an, iar acum comisia a revenit pentru a verifica şi alte departamente şi structuri din cadrul universităţii. Din cadrul acestei comisii europene face parte şi ARACIS, comisia de asigurare a calităţii în învăţământul superior. Aşadar, EUA este o comisie de evaluare a calităţii în învăţământul superior la nivel european, centrându-se pe nivelul de calitate a procesului de cercetare şi a procesului didactic, care are loc în universitate. Membrii comisiei au ajuns luni la Târgovişte, dar vizita se desfăşoară marţi, miercuri şi joi.
„În urma acestei vizite, universitatea va avea şi o recunoştere europeană din punct de vedere al calităţii”, a continuat Laura Gorghiu. Comisia de evaluare este formată din foşti rectori ai universităţilor din Europa, mai exact din Polonia, Marea Britanie, Suedia, Lituania şi Norvegia. „Evident că o asemenea recunoaştere, de către o asemenea comisie, certifică faptul că în universitate se desfăşoară un proces educaţional la un nivel înalt calitativ. Probabil că această recunoaştere va conta foarte mult şi la o nouă clasificare a universităţilor din România. Sperăm, astfel, că Universitatea Valahia va ajunge să fie una dintre Universităţile de top din România”, a declarat Laura Gorghiu. De asemenea, prorectorul aşteaptă şi o serie de recomandări din partea comisiei, recomandări care vor ajuta universitatea să înţeleagă ce este de făcut în cazurile în care întâmpină probleme.
La aceste întâlniri cu comisia au luat parte atât profesorii, dar şi studenţii. Fie că vorbim despre reprezentanţii Ligii Studenţilor, de actuali studenţi şi chiar şi de absolvenţi ai universităţii, care acum pot să spună în ce fel i-au ajutat cunoştinţele acumulate de-a lungul studiilor urmate la Universitatea Valahia.
UVT, EVALUATĂ DE O COMISIE EUROPEANĂ PENTRU EDUCAJIE
Date: