În cadrul Nopții Muzeelor 2023, sâmbătă 13 mai , are loc expoziția de debut a proiectului „Moștenirea culturală a Epocii Brâncovenești – mărturii și creații”, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național în cadrul ariei patrimoniu cultural material sesiunea I/2023.
Prin acest proiect cultural să marchează un reper cronologic semnificativ, cei 325 ani de la urcarea pe tron a lui Constantin Brâncoveanu în toamna anului 1688, printr-o expoziție în care este adusă în prim plan ornamentarea documentelor de cancelarie brâncovenească devenite sursă de inspirație pentru creații contemporane.
Găzduită de Palatul Brâncovenesc de la Potlogi, această primă expozișie dintr-un lung periplu național este sprijinită de Consiliul Județean Dâmbovița prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște.
Curatoarea expoziției, Alexandra Brutaru propune laolaltă reproduceri după documente de cancelarie brâncovenească aflate în păstrarea Arhivelor Naționale ale României, partener în proiect, bijuterie contemporană, realizată de Corina –Florina Cubici și pictură pe sticlă realizată de Simona –Teodora Roșca Neacșu.
Corina Cubici este absolventă a Universității Naționale de Arte București, secția de Design Vestimentar și Arte Decorative, a fost atrasă de arta bijuteriei și a urmat cursurile Școlii de Bijuterie Contemporană „Assamblage”din București. Artista ne invită la un adevărat excurs cultural, putem întâlni în creațiile sale motive care pleacă de la bijuteriile medievale până la cele Art Nouveau. Elementele se îmbină natural, pietre semiprețioase, perle și alte elemente cuprinse în platoșe metalice au rol de paftale, coliere, brâie sau coroane. Cu funcționalități versatile și forme neașteptate, bijuteriile ne aduc aproape de epoca brâncovenească a barocului intrat târziu în țările române care a dus o bogăție în ornamentație și care s-a manifestat atât în artele majore cât și în artele decorative
Teodora –Simona Roșca-Neacșu este lector universitar doctor predă Artă Sacră la Facultatea de Teologie din cadrul Universității 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia. Ornamentele de inspirație brâncovenească redate în maniera icoanelor pe sticlă transilvănene reprezintă un demers artistic început de ceva vreme alături de Asociația DAR Development.
Începând cu anul 2014, Asociația a realizat anual evenimente sub titulatura Moștenirea Culturală a Epocii Brâncovenești , anul acesta și-a propus un proiect amplu ce are în vedere reconsiderea artei brâncovenești și reinterpretarea în creații contemporane.