NEGUȚ SARE LA GÂTUL AUTORITĂȚILOR

Date:

Chindia Târgoviște a retrogradat oficial în Liga 2 după 4 ani petrecuți în primul eșalon. Remiza cu FC Voluntari (2-2) a fost insuficientă pentru a se califica măcar la barajul de menținere. Cristian Neguț, jucătorul dâmbovițenilor care a și marcat în poarta ilfovenilor, a oferit o primă reacție după meci. Iată ce a spus.

„Seară neagră pentru tot orașul, îmi pare rău de oameni, i-am dezamăgit. Nu îmi găsesc cuvintele. Am încercat, noi suntem principalii vinovați, noi am fost pe teren în tot acest campionat. Dar și Consiliul Județean să se trezească, nu sunt condiții de Liga 1 aici, cu salarii plătite la 3 luni sau mai mult. Nu degeaba anii trecuți am fost ba la baraj, ba aproape de retrogradare. Nu a fost o coincidență că toate aceste rezultate veneau când nu se plăteau banii. Nu poate să te ajute Dumnezeu mereu, nu poți face fotbal la întâmplare.

A venit foarte târziu și acest stadion, noi aveam nevoie de puncte și jucam pe la Ploiești, când puteam să jucăm acasă. Am avut și probleme mari cu accidentările, pe acest final de campionat nu știu ce s-a întâmplat, zici că ne-a lovit cineva. Eu am venit de acasă cu leziune, să încerc să mai ajut, să fac ce pot”, a declarat Cristian Neguț, după remiza cu FC Voluntari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Rolul jurnalismului comunitar: recrutarea reporterilor locali

Jurnalismul comunitar joacă un rol vital în informarea și...

Polițiștii dâmbovițeni  sunt pe urmele cămătarilor 

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizați...

Accident rutier pe DN71, o persoană a ajuns la spital 

Poliția Orașului Răcari a fost sesizată în această după-amiază...

Bunuri contrafăcute în valoare de 28 milioane lei

Inspectorii vamali au realizat o captură impresionantă, reținând bunuri...
error: Conținutul este protejat!!