Echipaje SMURD şi la Fieni, Potlogi, Voineşti şi Corneşti

Date:

Primarul comunei Voineşti, Sandu Gabriel, voluntar în „familia” SMURD

Ieri, 1 februarie, a avut loc operaţionalizare a Echipajelor de Prim Ajutor Calificat din cadrul Gărzilor de Intervenţie de la Fieni, Potlogi, Voineşti şi Corneşti. Evenimentul s-a desfăşurat la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” Dâmboviţa şi a constat într-un ceremonial militar şi religios şi vizitarea noului spaţiu SMURD de la sediul Gărzii de Intervenţie Potlogi. La eveniment au fost invitate oficialităţi din conducerea Ministerului Afacerilor Interne, a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Instituţiei Prefectului Dâmboviţa Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Consiliilor locale, unităţi ale M.A.I. şi M.Ap.N şi parlamentarii de Dâmboviţa. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” Dâmboviţa, este instituţia destinată să execute misiuni de prevenire, monitorizare şi gestionare a situaţiilor de urgenţă în judeţul Dâmboviţa, iar, din punct de vedere al intervenţiei, şi în unele zone limitrofe. La momentul actual, la nivelul judeţului funcţionează o instituţie modernă, ce are în componenţă cinci Detaşamente de Pompieri în: Târgovişte, Moreni, Pucioasa, Titu, Găeşti, şi şase Gărzi de Intervenţie în: Voineşti, Corneşti, Răcari, Vişina, Fieni şi Potlogi. De asemenea, în localitatea Valea Lungă

funcţionează un punct de intervenţie în situaţii de urgenţă care asigură o intervenţie rapidă într-o zonă cunoscută cu drumuri greu accesibile din cauza reliefului specific zonei de deal. La acest moment, cele cinci Detaşamente de Pompieri, Târgovişte, Moreni, Pucioasa, Titu, Găeşti, şi patru din cele şase Gărzi de Intervenţie şi anume Voineşti, Corneşti, Fieni şi Potlogi, au în dotare şi autospeciale de prim ajutor, ambulanţe SMURD, fiecare dotată cu şofer şi doi para-medici, deci fără cadre medicale la bord. Menirea lor este să preia pacientul şi să-l transporte la cea mai apropiată unitate sanitară pregătită să-i acorde îngrijirile medicale de specialitate: „Începând cu data de 01 februarie 2013, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al judeţului Dâmboviţa va veni în sprijinul cetăţenilor dâmboviţeni prin extinderea serviciului SMURD Dâmboviţa. Cu aceast prilej, în cele patru Gărzi de Intervenţie din Fieni, Potlogi, Voineşti şi Corneşti, între orele 12:00 – 15:00, s-a desfăşurat „Ziua Porţilor Deschise”, ocazie cu care cetăţenii au putut vizita aceste subunităţi. De la înfiinţare (iunie 2009) şi până în prezent, SMURD Dâmboviţa, cu cele cinci ambulanţe (de la Detaşamentele din Târgovişte Titu, Moreni, Pucioasa şi Găeşti), a participat la peste 10.000 de intervenţii, salvând viaţa a mii de dâmboviţeni, de la copii la bătrâni”, a afirmat col. Mirel Piereanu, inspectorul şef al ISU Dâmboviţa.
În curând, SMURD la Răcari şi Vişina
Două astfel de ambulanţe SMURD mai trebuie în dotarea Gărzilor de Intervenţie Răcari şi Vişina. Deci, urmează ca în dotarea ISU Dâmboviţa să intre în curând trei astfel de maşini, două urmând să fie alocate pompierilor din Răcari şi Vişina, iar alta va rămâne în Târgovişte, drept rezervă a echipajelor deja existente. Finanţarea pentru achiziţionarea acestor maşini este asigurată de Ministerul Sănătăţii, preţul unei asemenea ambulanţe ridicându-se la circa 60.000 de euro. Sunt autospeciale de tip B2, adică ambulanţe pregătite pentru intervenţii de rutină fără medic, dar care, la nevoie, pot avea o serie de aparate medicale ce pot fi folosite de personal medical avansat. Ele dispun de echipament pentru transportul pacientului, pentru imobilizarea, monitorizarea şi administrarea oxigenului, dar şi de o serie de medicamente pe care echipajul nu le foloseşte în mod curent, dar care sunt pregătite pentru a fi folosite de un medic de urgenţă sau de un echipaj medical venit la întâlnire: „Această extindere a serviciului SMURD în judeţ era necesară, mai ales în situaţia în care sunt zone şi localităţi care în momentul de faţă nu dispun de un serviciu de ambulanţă. Din data de 01 februarie 2013, SMURD Dâmboviţa, prin cele nouă ambulanţe SMURD (de la subunităţile de intervenţie din Târgovişte Titu, Moreni, Pucioasa, Găeşti, Fieni, Potlogi, Voineşti şi Corneşti), alături de Serviciul de Ambulanţă Judeţean, va putea asigura serviciile medicale de urgenţă acoperind tot teritoriul judeţului, ceea ce înseamnă o micşorare a timpului de răspuns la intervenţii şi o creştere a capacităţii de intervenţie şi a calităţii serviciilor medicale oferite cetăţenilor dâmboviţeni. În cel mut trei luni de zile vom dota cu ambulanţe SMURD şi Gărzile de Intervenţie Răcari şi Vişina”, a afirmat Adrian Ţuţuianu, preşedinte CJ Dâmboviţa.
Primarul comunei Voineşti, Sandu Gabriel voluntar în „familia”
SMURD
De ieri, o ambulanţă SMURD a intrat şi în dotarea Gărzii de Intervenţie Pompieri Voineşti. Gabriel Sandu, primarul comunei Voineşti, a afirmat că această autospecială de prim ajutor reprezintă o mare realizare pentru toate localităţile de pe Valea Dâmboviţei. Primarul a mai precizat că achiziţionarea unei ambulanţe SMURD era strict necesară pentru ca, alături de Serviciul Judeţean de Ambulanţă, să se răspundă prompt solicitărilor populaţiei din acestă zonă. Mai mult, edilul Gabriel Sandu a spus că de ieri, 1 februarie 2013, în calitate de voluntar se va alătura echipei SMURD din cadrul Gărzii de Intervenţie Pompieri Voineşti. Poate vă întrebaţi ce l-a determinat pe domnul primar să devină voluntar SMURD. Vă spunem noi. Meseria de bază pe care timp de 20 de ani a exercitat-o domnul primar, înainte de a ajunge în fruntea comunei Voineşti, a fost de asistent în cadrul Spitalului Orăşenesc Pucioasa, specializarea chirurgie. Noi îi dorim mult succes domnului primar în activitatea de voluntariat la SMURD Voineşti: „Pentru mine, ceea ce se întâmplă astăzi este un lucru extraordinar. De astăzi, mă puteţi considera un voluntar al pompierilor din Voineşti. Calitatea de primar este o funcţie trecătoare, însă meseria de bază, pe care timp de 20 de ani am practicat-o, este de asistent medical chirurgie şi ori de câte ori voi avea posibilitatea, voi însoţi echipajul SMURD la intervenţii. Cel mai mult în viaţă mi-am dorit şi îmi doresc să salvez vieţi omeneşti”, a declarat primarul Sandu Gabriel.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

REMIZĂ ÎN ANONIMAT

Stadionul Steaua a găzduit, marți seară, ultimul meci al...

VĂTAVU, MULȚUMIT DE PUNCTUL SCOS ÎN GHENCEA

Steaua a remizat, pe stadionul Ghencea, scor 1-1, cu...

CHINDIA SMULGE UN PUNCT PE TERENUL STELEI

Steaua București - Chindia Târgoviște 1-1 (1-0) Stadion: Ghencea. Au marcat:...

Moreni: Se fac înscrieri pentru participarea la Cupa Moș Crăciun, la înot

Copiii din Municipiul Moreni, cu vârsta cuprinsă între 5...
error: Conținutul este protejat!!