În primul semestru al anului, prin intermediul AJOFM Dâmbovița au fost încadrate în muncă 2408 persoane, dintre care 1162 femei.
Pe grupe de vârstă, din totalul persoanelor ocupate, 1369 au peste 45 de ani, 273 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 86 au între 30 și 35 de ani, 194 au între 25 și 30 de ani iar 486 sunt tineri sub 25 de ani ( 464 tineri NEET, sub 30 ani).În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 626 provin din mediul urban, iar 1782 persoane sunt din mediul rural.
„Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Dâmbovița, 778 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.
Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată”- se precizează într-un comunicat al instituției.
În primele 6 luni ale anului 2023, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea îndemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 7677 persoane.