Ziua Ştafetei la Jandarmeria Dâmboviţa

Date:

jandarmiData de 20 noiembrie este o zi în care ar trebui să ne amintim că drepturile copiilor trebuie respectate. În România, Fundaţia Terre des hommes şi partenerii săi dedică ziua de 20 noiembrie 2013 dreptului copiilor la participare prin organizarea evenimentului „Ziua Ştafetei – Acum decid eu!”. Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului este data aniversară a semnării Convenţiei cu privire la drepturile copilului din 20 noiembrie 1989. Cu această ocazie, în ziua de 20 noiembrie se organizează un număr mare de evenimente în toată lumea de către guverne şi actori ai societăţii civile, angajaţi în drepturile copilului. Şi în judeţul Dâm-boviţa, Fundaţia Terre des hommes şi partenerii săi dedică ziua de 20 noiembrie 2013 dreptului copiilor la participare. Dreptul la participare este recunoscut de către statele membre ale Convenţiei cu privire la drepturile copilului care garantează acestuia dreptul de a-şi exprima liber opinia asupra oricărei probleme care îl priveşte. „Ziua Ştafetei” este un prilej pentru sărbătorirea drepturilor copiilor, în special a dreptului la participare, şansă pe care copiii o pot avea prin „preluarea” slujbei unei persoane pe care o admiră. Cu sprijinul unui „mentor”, în această zi li se predă „Ştafeta” profesiei (meseriei, slujbei, locului de muncă, postului) la care visează, printr-o experienţă captivantă şi preţioasă. Jandarmeria Dâmbo-viţa acordă o importanţă deosebită implicării în susţinerea şi încurajarea copiilor prin urmare, răspunsul la propunerea Fundaţiei Terre des hommes, de a deveni mentor pentru o zi, nu putea fi decât pozitiv, iniţiindu-i pe cinci elevi în ceea ce înseamnă meseria de jandarm. Impresionaţi de activitatea jandarmilor dâmboviţeni, cinci elevi din cadrul Liceului Teoretic „Ion Ghica” Răcari au participat la o acţiune de informare care se înscrie în programul dedicat copiilor „Ziua Ştafetei – Acum decid eu!”: „Cei cinci elevi de clasele a IX-a, a X-a şi a Xl-a au vrut să cunoască misiunile pe care le desfăşoară jandarmii şi, în acelaşi timp, să se informeze asupra condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească pentru a putea participa la examenul de admitere în instituţiile de învăţământ în care se pregătesc viitoarele cadre militare ale Jadarmeriei. Fiind o instituţie transparentă, Jandarmeria Dâmboviţa a răspuns întotdeauna pozitiv solicitărilor venite din partea societăţii civile, în prezent la nivelul instituţiei aflându-se în derulare campania „Jandarmeria pe înţelesul tuturor”, care se desfăşoară la nivel naţional şi are drept scop apropierea faţă de cetăţeni, informarea acestora cu privire la rolul şi misiunile pe care jandarmii le execută, iniţierea unui dialog cu societatea civilă şi desfăşurarea unor activităţi preventiv-educative”, a declarat cpt.Ciprian Vătăşelu, purtător de cuvânt IJJ Dâmboviţa. Ziua de 20 noiembrie este celebrată cu success în câteva ţări europene, îndeosebi în Marea Britanie. În 2011, Regatul Unit a sărbătorit cea de-a cincea ediţie „Takeover Day”, eveniment la care au acceptat provocarea de a participa mai mult de 40.000 de copii şi tineri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

ECHIPA ETAPEI NU E PENTRU VOLEIBALISTELE DE LA CSM TÂRGOVIȘTE

Volei Alba Blaj a câștigat duelul pentru primul loc...

Idei interesante pentru mânere și butoane pentru ușile de interior

Mânerele și butoanele pentru ușile de interior sunt detalii...

Târgoviște sărbătorește 1 Decembrie, Ziua Națională a României 

Târgoviște se pregătește să celebreze cu mândrie Ziua Națională...

„Perspective florale” la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița invită publicul să...
error: Conținutul este protejat!!