Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în Târgoviște.
Din primele verificări efectuate, polițiștii au constatat că un bărbat, de 34 de ani, din satul Valea Voievozilor, în timp ce ar fi condus un autoturism pe bulevardul I. C. Brătianu, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 54 de ani, din Târgoviște. Ulterior, cel din urmă ar fi ricoșat într-un autoturism condus de o femeie, de 33 de ani.
În urma impactului, femeia a fost rănită, fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Șoferul de 34 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, prezentând o alcoolemie cu o valoare de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului rutier.