Comoara din cer

Date:

Preot StefanescuPreot loan ŞTEFĂNESCU
De multe ori Sfânta Evanghelie ne aduce aminte că murim repede, că trebuie să trăim frumos şi ne învaţă cum să trăim pentru ca veşnicia întreagă să nu o petrecem departe de Dumnezeu.
Creştinii serioşi îşi pun această problemă şi iau aminte! Un filozof al vremurilor moderne, subliniind o realitate la care trebuie să fim atenţi, zicea aşa: „O singură viaţă ai de trăit. Dacă atunci când vine moartea, se va constata că viaţa ta a fost bine folosită, adică te va afla într-o poziţie bună faţă de veşnicie, Dumnezeu să fie lăudat. Dacă nu, atunci situaţia e ireparabilă, pentru vecii vecilor, pentru eternitate”.
Părintele Nicolae Steinhardt a scris: „Dărunid, vei dobândi” -arătându-ne că Dumnezeu ne cere să dăm celor din jurul nostru nu din avutul nostru, nu din surplusul nostru, ci din puţinul nostru. Văduva săracă a fost lăudată de Domnul Hristos pentru că a dat, din puţinul ei, cei doi bănuţi. Şi a dat mai mult decât bogaţii. Aşa se câştigă cea mai importantă avere – comoara din cer – care durează în vecii vecilor.
Sf. Grigorie Dialogul relatează următoarea întâmplare: pe vremea când era preot, la un moment dat pe mare s-a sfărâmat o corabie lovindu-se de stânci. Şi unul dintre corăbieri a venit foarte necăjit la ei. Şi părintele i-a dat bănuţii pe care îi avea. Apoi s-a întors din nou corăbierul şi i-a zis: „Nu-mi ajunge părinte!” Şi atunci părintele i-a dat potirul de aur, în care făcea Sf. Liturghie. Apoi, când a ajuns arhiereu, din dorinţa de a face bine altora, zilnic avea la masă doisprezece oameni săraci. Numai că, într-o anume zi, a văzut că sunt treisprezece, şi nu doisprezece. Şi l-a întrebat pe cel căruia nu-i cunoştea faţa: „Care este numele tău?” „Numele meu este Minunat!” – i-a răspuns – şi a dispărut. Era Cel cu nume Minunat, care ne va spune tuturor, atunci când va veni a doua oară: „Gol am fost şi M-aţi îmbrăcat, flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc, însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau, bolnav am fost şi aţi venit la Mine”.
Din păcate, luaţi de val, noi punem preţ pe cele trecătoare şi mai puţin pe cele veşnice şi netrecătoare. Biserica încearcă din răspunteri să sensibilizeze lumea la această realitate: la faptul că soarta noastră veşnică depinde de felul cum ne trăim viaţa pe pământ (de faptele noastre).
Ne zice înţeleptul Sirah: „Fiule, să nu laşi pe cel sărac lipsit de hrană şi ochii celor nevoiaşi nu-i face să aştepte. Sufletul flămând să nu-l întristezi şi să nu urgiseşti pe om când are lipsă. Inima necăjită nu o tulbura şi nu întârzia a da celul sărac. Rugăciunea celui necăjit nu o lepăda şi nu-ţi întoarce faţa ta de la el… Fii celor orfani ca un tată şi ca un bărbat pentru mama lor şi vei fi ca un fiu al Celui Prea înalt şi El te va iub| mai mult decât mama ta” (Înţelepciunea lui Sirah 4,1-11). Oameni buni! Trăim puţin şi e important să ne adunăm comori în ceruri. Nu din surplusul nostru, ci din puţinul nostru. Să nu uităm că în împărăţia Cerurilor se aşază definitiv starea fiecăruia dintre noi în lumina dreptăţii şi a adevărului dumnezeiesc. Acolo se face o reechilibrare. Ceea ce pe pământ s-a părut a fi bun, dar de fapt a fost rău, se va descoperi ca rău. Tot ceea ce a fost ascuns se va descoperi la lumină. Cei buni, ştiuţi sau neştiuţi de nimeni, vor fi fi aşezaţi în ceata drepţilor. Şi invers se va întâmpla cu cei răi. În viaţa veşnică fiecare se aşază la locul pe care şi l-a pregătit de pe pământ. Acolo, nimeni nu mai poate înşela pe nimeni.
„Trebuie să fie o dreptate!” – spunem noi. Simţul nostru moral cere împlinirea dreptăţii.
Aşadar, gândeşte-te şi tu la „comoara din cer”! Nu ţi-ar strica s-o dobândeşti! Ţi-ar folosi mai mult decât cea de pe pământ! Avem cămările pline, la masă servim multe feluri de mâncare şi, totuşi, simţim în noi o foame cronică. Am pierdut ceva, ne lipseşte ceva! Am crezut că dacă facem şcoală multă, vom fi fericiţi şi constatăm că tânjim după viaţa simplă pe care o trăim în casa smerită a părinţilor şi bunicilor noştri. Baia adusă în casă ne-a dat confort, dar nu ne-a redat şi bucuria de a trăi, robinetul şi petul ne-au furat bucuria de a asculta suspinul unui izvor şi ne-au lipsit de lumina întunecată a fântânilor adânci în care vedeam, ca în oglindă, chipul cel luat, de Dumnezeu, din pământ.
Încotro ai pornit, omule! Ţi-ai turnat asflat până în pragul casei şi ai lăsat tot mai puţin loc pentru flori. Încălzirea centrală te-a învăţat să fii leneş şi te-a îmbogăţit cu o factură în plus. Am pierdut farmecul dormitorului în care pe pereţi se vedea jocul focului din sobă şi tihna somnului mângâiat de simfonia troznetului de lemn prefăcut în jăratec. Doamne, ce timpuri!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

SPERANȚE PENTRU ATLETISMUL DÂMBOVIȚEAN

Zilele trecute s-a desfășurat în sala de atletism „Ioan...

Vești bune pentru autoritățile locale: Finalizarea proiectelor europene printr-un mecanism financiar inovativ

Guvernul României a aprobat  prelungirea unui mecanism esențial pentru...

Alegeri parlamentare 2024: Apel la responsabilitate și echilibru din partea cetățenilor

Pe 1 Decembrie, românii sunt chemați să participe la...

Guvernul extinde beneficiile Contractului Colectiv în sectorul bancar

Guvernul României a făcut un pas important pentru îmbunătățirea...
error: Conținutul este protejat!!