LIGA A 3-A: SERIA A 6-A PRIMA PARTE S-A ÎNCHEIAT, COMENTARIILE CONTINUĂ…

Date:

SPORTAşa cum ne-a obişnuit, F.R.F. ne surprinde mereu prin deciziile pe care le ia, fără să consulte conducătorii de cluburi, cei pe care îi reprezintă. Nu ne-a mai întrebat dacă suntem de acord sau nu, când a început campionatul, sistemul de disputare, modul de promovare şi retrogradare, etc. Una zice, alta face, în funcţie de anumite interese, mai puţin sportive…
Iniţial se convenise să începem cu 4 serii a 18 echipe, apoi ei au hotărât 6×12 şi tot aşa, cu surprize, surprize. Chiar dacă se zice că acest campionat va promova echipele de pe locul întâi şi vor retrograda cele de pe locul 11 şi 12 şi încă una de pe locul 10, cu cea mai slabă linie de clasament, când va începe celălalt campionat, 2014-2015, cine ştie cum va fi, ce surprize mai oferă forul naţional.
Aşa că nu prea mai contează ordinea din clasamente, ci „ordinea” relaţiilor, a banilor şi nicidecum a valorii sportive.
în ultimele ediţii ale Ligii a 3-a am văzut atâtea permutări, încât orice este posibil şi în acest campionat ajuns la jumătatea drumului.
Dacă luăm în calcul precizările F.R.F., cu acel playoff şi play-out, se pare că situaţia din cele două clasamente s-a cam lămurit, s-au selectat cele două serii de playoff şi play-out, chiar dacă mai sunt de disputat şapte etape.
în prima serie, locurile 1-6, acestea vor fi echipele care îşi vor disputa prima poziţie. Este un „joc” fals, deoarece se pleacă de la un alt clasament, în care prima are vreo 10 puncte diferenţă faţă de locul 6, care se zice că ar avea şanse la locul întâi în cele 10 meciuri rămase de disputat. Este imposibil să recuperezi 10 puncte, iar adeversarul niciunul. Aşa că este doar o teorie a celor ce a inventat play-off. Normal ar fi trebuit ca fiecare să plece de la egalitate de şanse, adică zero puncte, şi cine va acumula mai multe, va promova.
în acest fel, acum se dă posibilitatea unor „jocuri de culise”, unor aranjamente. Va câştiga, va promova echipa mai bine cotată „financiar” şi asta nu ai cum să dovedeşti, n-ai probe. Un singur meci câştigat într-un fel sau altul îţi asigură obiectivul propus.
Aceleaşi „jocuri” vor fi, posibil, şi în seria a doua, play- out (7-12).
Primele şase echipe, în proporţie de 99%, se ştiu, deoarece în cele 7 meciuri prea multe nu se pot întâmpla decât teoretic, practic imposibil. ATLETIC BRADU are şanse reale acum să rămână pe locul 6, deoarece poate obţine victorii cu URBAN TITU, CONPET PLOIEŞTI şi F.C. PĂPĂUŢI,  suficiet ca să ocupe, după 22 de etape, locul 6. în acest fel, şansele celor de la CONPET sau REGHIN de a ajunge pe 6, sunt imposibile.
Pentru lorutile 7-12 s-au „calificat”, cum spuneam,
CONPET PLOIEŞTI,
AVÂNTUL  REGHIN, F.C.
PĂPĂUŢI, URBAN TITU,
F.C.M. TÂRGOVIŞTE, CIVI-TAS FĂGĂRAŞ. Evident, sunt echipele clasate pe poziţiile 712 după 15 etape. Mai sunt 7 de disputat dar acestea nu vor putea aduce modificări esenţiale în ordinea din clasament. Aşa cum arată punctajul actual în play-out, pe primul loc este CONPET PLOIEŞTI, cu 12 puncte, F.C.M. TÂRGOVIŞTE 11 puncte, F.C. PĂPĂUŢI 10 puncte, AVÂNTUL    REGHIN 10
punate, URBAN TITU 6 şi FĂGĂRAŞ 2 puncte.
Cine cu cine mai are de jucat în ultimele 7 etape.
CONPET la PITEŞTI, FĂGĂRAŞ, BARDU, PĂPĂUŢI şi, acasă, cu FORTUNA P. CÂMPINA, CHINDIA TÂRGOVIŞTE, TITU.
Practic, CONPET poate acumul în acest clasament (play-out) 9 puncte (cu
FĂGĂRAŞ, TITU şi PĂPĂUŢI)
deci pleacă favorită pentru locul întâi (adică 7).
F.C.M. TÂRGOVIŞTE
mai are de jucat, acasă, cu F.C. ZAGON, URBAN TITU,
F.C.   PĂPĂUŢI, C.S.M.
CÂMPINA şi în deplasare la
ARGEŞUL PITEŞTI, FORTU- NA CÂMPINA, CIVITAS FĂGĂRAŞ.
F.C.M. va câştiga partidele de acasă cu TITU şi PĂPĂUŢI şi din deplasare de la FĂGĂRAŞ. Cu 9 puncte va ocupa locul doi în serie. Celelalte jocuri pot fi considerate de pregătire, deoarece rezultatele lor nu se vor contabiliza la nicio echipă, doar în buzunarele jucătorilor, la prime?!
Se pare că lupta pentru evitarea retrogradării se va da între URBAN TITU şi F.C. PĂPăUŢI. Va urma apoi alte 10 meciuri între aceste 5 echipe. Dar despre acestea este prematur să dicutăm. Vom vedea cum va arăta noul program de disputare a celor 8 partide. CIVI-TAS FĂGĂRAŞ nu mai intră în discuţie, fiind deja retrasă.
Aşadar, iată cum arată situaţia din aceste clasamente la acest moment.
Comentariile vor continua şi în zilele următoare pe alte teme, cum ar fi bugetele unor echipe plătite din bani publici.
Din prognozele vehiculate în mass-media şi dacă ai fi în Liga a 2-a şi tot este un buget extrem de mare!? Dar dacă tot nu sunt banii lor, ce mai contează…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

REMIZĂ ÎN ANONIMAT

Stadionul Steaua a găzduit, marți seară, ultimul meci al...

VĂTAVU, MULȚUMIT DE PUNCTUL SCOS ÎN GHENCEA

Steaua a remizat, pe stadionul Ghencea, scor 1-1, cu...

CHINDIA SMULGE UN PUNCT PE TERENUL STELEI

Steaua București - Chindia Târgoviște 1-1 (1-0) Stadion: Ghencea. Au marcat:...

Moreni: Se fac înscrieri pentru participarea la Cupa Moș Crăciun, la înot

Copiii din Municipiul Moreni, cu vârsta cuprinsă între 5...
error: Conținutul este protejat!!