După succesul de anul trecut, Cupa „Contratimp Chindia” continuă la un alt nivel cu ediţia a ll-a, programată pentru perioada 16-18 februarie. Sunt mai multe categorii, de la copii de 10 ani şi până la seniori, mai mulţi participanţi, fiind acceptate înscrieri chiar şi din străinătate.
Destinată sportivilor care practică înotul de performanţă, competiţia găzduită de Complexul Turistic de Nataţie Târ-govişte are ca scop verificarea nivelului de pregătire în perioada premergătoare campionatelor naţionale şi etapelor regionale. Se va înota în sistem Open -Serii contracronometru, iar clasificarea se va face pe fiecare categorie de vârstă şi sex.
Vor fi premiaţi toţi sportivii care prind podiumul şi se vor acorda 15 trofee”Anca Pătrăşcoiu” (prima medaliată a nataţiei româneşti la Jocurile Olimpice – Los Angeles 1984) celor mai tehnici sportivi în proba 100 m spate. Data limită de înscriere este duminică, 11 ianuarie, iar copiii născuţi în 2009 şi mai mici vor fi acceptaţi în concurs, însă la categoria 2008, fără a beneficia de premiere separată. Se va înota în cinci reuniuni, vineri (ora 10.00 şi ora 17.00), sâmbătă (ora 10.00 şi ora 17.00) şi duminică (ora 9.30).
Evenimentul are ca organizatori Primăria Municipiului Târgovişte, Complexul Turistic de Nataţia şi Asociaţia Clubul Sportiv Contratimp.
A DOUA EDIŢIE A CUREI „CONTRATIMP CHINDIA”
Date: