Radu GEORGESCU_
Începutul celei de-a doua săptămâni din mai a găsit leul pe o o uşoară apreciere faţă de euro în timp ce dolarul american a scăzut cu peste 3 bani. Cursul euro a coborât de la 4,9262 la 4,9259 lei, într-o şedinţă în care tranzacţiile se realizau între 4,922 şi 4,927 lei, fără a se observa reglaje fine din partea băncii centrale. După scăderea precipitată de vinerea trecută a monedei americane, care a fost fragilizată de datele dezamăgitoare ale pieţei muncii din Statele Unite, perechea euro/dolar avea o evoluţie stabilă în culoarul 1,2137 – 1,2178 dolari. Această evoluţie a făcut media dolarului să coboare de la 4,08 la 4,0492 lei, cursul înglobând şi pierderile din seara de vineri. Moneda elveţiană fluctua între 1,094 şi 1,09 franci/euro iar media ei a urcat de la 4,4941 la 4,4955 lei. Naţionaliştii nu au reuşit să obţină majoritatea în Parlamentul Scoţiei, după alegerile locale din 6 mai. Rezultatul a redus şansele realizării unui nou referendum privind independenţa acestei părţi din Marea Britanie, ceea ce a diminuat presiunea pe lira sterlină care s-a apreciat la 1,1504 – 1,1601 euro iar cursul a crescut de la 5,6770 la 5,7065 lei. Preţul gramului de aur a urcat de la 238,7720 la 239,1391 lei, consecinţă a creşterii unciei pe pieţele specializate la 1.832 – 1.840 dolari. La începutul săptămânii, indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 1,59%. Indicele la şase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 1,68% iar cel la 12 luni la 1,75%. În regiune, media monedei poloneze s-a apreciat de la 4,5764 la 4,5631 zloţi/euro iar a celei maghiare de la 358,54 la 358,20 forinţi/euro. Bitcoin, care încearcă de aproape o lună să revină peste pragul de 60.000 dolari, fluctua pe platforma integratoare WorldCoinIndex în culoarul 57.400 – 59.600 dolari. În ultimele trei zile ether a înregistrat noi recorduri. Luni dimineaţă moneda digitală a crescut la 4.163,82 dolari.
A doua şedinţă consecutivă de apreciere a leului
Date: