Guvernul se ţine de cuvânt şi, prin intermediul Ministerului de Finanţe, organizează, a doua zi de Paşte, prima extragere la loteria fiscală. Fiscul pune la bătaie un milion de lei şi pot participa toate persoanele care au păstrat bonurile fiscale primite în perioada 2 februarie – 28 martie.
Loteria constă în extragerea unui număr cuprins între 1 – 999 inclusiv, reprezentând valoarea totală a bonului fiscal fără subdiviziunile leului. Va fi extras şi un număr care reprezintă ziua emiterii bonului fiscal, aferentă lunii sau intervalului pentru care se organizează loteria. Un bon poate fi declarat câştigător dacă a fost emis de un aparat de marcat electronic fiscal, cu informaţiile complete şi lizibile, care are valoarea totală, exprimată în lei, egală cu valoarea extrasă şi a fost emis în ziua extrasă.
Nu sunt valabile bonurile care au menţionate coduri de înregistrare fiscală ale cumpărătorului.
A doua zi de Paşte -prima extragere la loteria fiscală
Date: