Primarul municipiului Târgovişte, Cristian Stan, şi Adrian Ţuţuianu, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, au inaugurat, ieri dimineaţă, Centrul de Zi Arlechino. Este o investiţie în premieră la Târgovişte, realizată la termen şi la cele mai înalte standarde.
Potrivit primarului Cristian Stan, valoarea totală a proiectului este de 230.000 de euro, contribuţia administraţiei publice locale constând în alocarea imobilului şi a sumei de 10000 de euro, diferenţa fiind asigurată de Banca Mondială. Pentru început, de serviciile asigurate în primul centru after-schoool din oraş vor beneficia 15 elevi de la şcolile nr. 10 şi nr. 13. Copiii vor avea la dispoziţie transport gratuit, vor fi asistaţi la teme de personal calificat şi vor primi o masă caldă pe zi.
Primarul Cristian Stan a mai precizat că au fost încheiate protocoale cu cele două şcoli şi că va susţine şi pe viitor proiectele de dezvoltare şi modernizare a infrastructurii educaţionale.
Şi preşedintele Adrian Ţuţuianu a spus că este un proiect important, în primul rând pentru copiii din familii cu probleme majore, care trebuie ajutaţi să urmeze o şcoală. Şeful judeţului a amintit, la rândul său, că există şi la Consiliul Judeţean proiecte de îmbunătăţire a structurii educaţionale, blocate din păcate pe fondul neimplicării responsabililor din actualul guvern.
La inaugurarea Centrului de Zi Arlechino au mai participat Carmen Holban şi Cosmin Bozieru – viceprimarii municipiului Târgovişte, Oana Vladuca, director de cabinet şi consilier local, Claudia Gilia, consilier judeţean, alţi reprezentanţi ai administraţiei publice judeţene şi locale.
A fost inaugurat Centrul de Zi Arlechino
Date: