A fost parcursă încă o etapă procedurală pentru lărgirea la patru benzi a DN 71 Bâldana -Târgoviște

Date:

Agenția Națională pentru Protecția Mediului a emis Decizia Etapei de Încadrare pentru modificările aduse proiectului unui nou drum expres, care va determina creșterea vitezei de deplasare și va reduce cantitatea de noxe, pe o porțiune a DN71, de aproximativ 45 de kilometri, care face legătura între Bâldana și Târgoviște.
„Conform proiectantului, modificările propuse spre aprobare nu vor avea un impact suplimentar față de cel evaluat în documentația care a stat la baza obținerii acordului de mediu obținut anterior, ci constau, în principal, în modificări ale structurii rutiere, lucrări hidrotehnice și de colectare/evacuare a apelor pluviale, parcări de scurtă durată, inclusiv foraj de alimentare cu apă din subteran, înlocuirea parapetului median sau relocarea rețelelor de utilități.
În prezent, traficul rutier pe această porțiune se desfășoară cu viteză redusă și consum mare de carburanți și, implicit, cu degajări de noxe, dar o dată cu modernizarea drumului, locuitorii din zonă vor respira un aer mult mai curat”, susține Laurențiu Alexandru Păștinaru, Președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM), din subordinea Ministerul Mediului – România.
Toate lucrările au fost cuprinse în coridorul de expropriere, în zone avute în vedere la evaluarea impactului, fiind parte din abordarea generală a lucrării. Se consideră că impactul este unul neglijabil, deoarece ecosistemele din zona adiacentă punctelor de lucru sunt preponderent antropizate. Mai mult, lucrările vor fi realizate integral în afara ariilor naturale protejate.
„Mă bucur că acest drum național, de care vor beneficia zilnic zeci de mii de oameni, care locuiesc sau tranzitează zona, poate fi pus în practică, în județul Dâmbovița, după mulți ani în care s-a tot blocat din diverse motive. Datorită proiectului „Modernizare DN71 Bâldana – Târgoviște – Sinaia, km 0+000 – km 44+130 – Lărgire la 4 benzi de circulație si km 51+041 – km 109+905 – Drum la 2 benzi, Sector 1: Bâldana – Târgoviște, km 0+000 – km 44+130 lărgire la 4 benzi de circulație”, va crește viteza de deplasare și va face din acest drum important, o rută de transport scurtă și rapidă”, a subliniat Secretarul de Stat din Ministerul Transporturilor si Infrastructurii România, Ionuț Săvoiu. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

CJ Dâmbovița: Descoperiți Palatul Potlogi și laleaua unică „Doamna Maria Brâncoveanu” –

La Palatul Potlogi din județul Dâmbovița, vizitatorii pot trăi...

 Poliția Transporturi și Biroul Siguranță Școlară fac prevenție în școlile din Dâmbovița 

Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Dâmbovița,...

Accident rutier pe raza localității Dealu Mare, un bărbat rănit în urma coliziunii

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fieni au fost alertați...