În sala de consiliu a Primăriei Municipiului Târgovişte, a avut loc evenimentul de semnare a contractului pentru obiectivul de investiţii „Amenajare parc public de agrement şi loisir UM Gară”. Alături de primarul Cristian Stan, vicepri-marii Monica Ilie şi city-managerul Gabriel Boriga, la eveniment au fost prezenţi preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Alexandru Oprea şi Liviu Muşat – Directorul Agenţiei de Dezvoltare Locală Sud Muntenia.
Primarul Cristian Stan a scos în evidenţă faptul că implementarea acestui proiect reprezintă rezultatul bunei colaborări dintre administraţia publică locală şi cea judeţeană, terenul pe care urmează să fie amenajat parcul fiind în proprietatea CJD. Edilul a făcut şi o scurtă prezentare a proiectului, a cărei valoare totală este de 7.080.721,49 lei, din care: valoare eligibilă nerambursabilă din FEDR -6.018.613,26 lei, valoare eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional -920.493,80 lei, iar valoarea cofinanţării eligibile a beneficiarului – 141.614,43 lei.
Durata de implementare a proiectului este de 23 de luni, iar durata de execuţie este de 12 luni, licitaţia de atribuire fiind, potrivit primarului, deja finalizată.
În cadrul acestei festivităţi, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Alexandru Oprea, a felicitat conducerea primăriei pentru reuşita semnării acestui contract de finanţare, manifestându-şi satisfacţia pentru faptul că, pe terenul pus la dispoziţie de CJD, târgoviştenii se vor bucura de o oază de verdeaţă, într-o zonă care ani la rând a fost inaccesibilă: „Mă bucur că o idee pe care iniţial consiliul judeţean a avut-o, aceea de a extinde zona de la unitatea militară de la Gară prinde contur, iar semnarea contractului de astăzi reprezintă un pas important pentru ca zona respectivă să înnobileze oraşul. Consiliul Judeţean Dâmboviţa lucrează în zonă şi sperăm ca, până la data de 1 noiembrie, să avem asfalt la drumul care va face legătura dintre Gara Târgovişte şi linia de centură. Am terminat procedura de achiziţie publică pentru ceea ce înseamnă iluminatul public, iar tot pe zona de drum, am predat amplasamentul pentru ceea ce înseamnă locuinţele ANL, în vecinătate cu acest parc şi, de asemenea, am finalizat investiţiile pentru ceea ce înseamnă sistemul de alimentare cu apă şi sistemul de canalizare pe zona respectivă. Eu sper ca anul viitor, constructorii de la mall, aşa cum au promis, undeva în luna mai, investiţia să fie gata. Dacă procedura de achiziţie este finalizată şi la această investiţie, sper ca, în primăvara anului viitor, să avem, acolo, o zonă care să reprezinte un plus pentru Târgovişte.” Investiţia presupune reconversia funcţională a unui teren abandonat şi neutilizat, în suprafaţă de 16.481mp, urmând ca pe acesta să se amenajeze atât spaţii verzi şi facilităţi pentru recreere, cât şi realizarea unui centru multifuncţional (bibliotecă şi spaţiu pentru spectacole) şi zone cu vegetaţie bogată şi peluze ce pot fi folosite ca locuri de picnic, loc de jocă şi fitness.
În parc, vor fi cişmele cu apă, mobilier urban modern, rasteluri pentru biciclete şi o staţie de biciclete.Pe lângă acestea, se va amenaja şi un traseu pentru biciclete tip mountainbike, cu suprafaţă din pământ şi iarbă. Obiectivul va fi dotat cu sistem de supraveghere video. Până în acest moment, pentru obiectivul amintit, s-au obţinut toate avizele şi acordurile şi s-a eliberat autorizaţia de construire.
A fost semnat contractul de finanţare pentru parcul de la UM Gară
Date: