Candidaţii care au fost declaraţi admişi la examenul pentru participarea la cursurile pentru obţinerea licenţei B UEFA au fost convocaţi în această săptămână la sediul Federaţiei Române de Fotbal. De luni, 22 februarie, şi până vineri, 26 februarie, 55 de antrenori au participat la câte patru cursuri zilnice, de la ora 9:00 la ora 16:00. Printre lectorii care au predat în cadrul modulului al doilea de cursuri se numără Dan Apolzan, directorul Şcolii Federale de Antrenori, Sandu Tăbîrcă, coordonatorul loturilor naţionale de juniori şi tineret, Emilian Hulubei, preşedintele AFAN şi doctor Olivia Timnea – medic primar medicină sportivă şi membru al staff-ului medical al clubului Concordia Chiajna. Din partea Şcolii Federale de Antrenori au mai participat ca lectori Gabriel Manu, Vlad Ungureanu şi Marius Francisc, iar printre invitaţii care au prezentat lecţii se numără antrenorii lonuţ Moşteanu, Sorin Colceag, Mihai lanovschi şi Gheorghe Mărculescu, precum şi cameramanul echipei naţionale, Adrian Stanciu. lată şi programul celorlalte module de pregătire din cadrul cursurilor pentru obţinerea licenţei B:
• modulul 3: 29 februarie 2016 – 4 martie 2016;
• modulul 4: 14 – 18 martie 2016.
A ÎNCEPUT AL DOILEA MODUL AL ŞCOLII DE ANTRENORI
Date: