Titlul de „Şcoală Europeană” este unul dintre cele mai râvnite titluri pentru o unitate de învăţământ. Anul acesta, la nivelul judeţului nostru, s-au înscris în competiţie cinci instituţii de învăţământ. Inspectorul şcolar Mihaela Anton ne-a declarat că este vorba despre Colegiul Naţional Constantin Cantacuzino şi Grupul Şcolar Voievodul Mircea, care şi-au depus documentaţia pentru a doua reconfirmare a certificatului de Şcoală Europeană pe care l-au obţinut acum trei ani, Liceul de Arte Bălaşa Doamna, pentru a IlI-a reconfirmare, Colegiul Economic Ion Ghica şi Colegiul Naţional Nicolae Titulescu, pentru a IV-a reconfirmare.
Pe baza rezultatelor obţinute la evaluarea candidaturilor şcolilor înscrise în competiţie, MECTS va stabili numărul de şcoli premiate şi va organiza festivitatea de decernare a titlului „Şcoală europeană”, rezultatele urmând să fie publicate pe site-ul www.edu.ro. Certificatul „Şcoală europeană” este valabil timp de 3 ani, iar concursul se adresează tuturor unităţilor de învăţământ pre-universitar implicate în programe europene din domeniul educaţiei şi formării profesionale. Reprezentanţii MEC au evaluat calitatea managementului şcolii, reflectat în documentele manageriale, precum şi impactul pe care activităţile derulate în cadrul proiectelor europene l-a avut asupra culturii organizaţionale a şcolii.
La ediţia din 2012, Şcoala Coresi din Târgovişte a obţinut cel mai mare punctaj, 179 de puncte, clasându-se pe primul loc al unităţilor de învăţământ preuniversitar care au primit certificatul de Şcoală Europeană 2012. La distanţă mică s-a clasat, pe locul III, Grupul Şcolar Industrial Moreni, cu 172 de puncte. Şi în 2011, locul I la această competiţie a fost adjudecat tot de judeţul nostru, prin Liceul de Arte Bălaşa Doamna din Târgovişte.
A ÎNCEPUT COMPETIŢIA PENTRU TITLUL DE ŞCOALĂ EUROPEANĂ
Date: