Conform programului iniţial, vremea a permis reluarea campionatului Ligii a 3-a, vineri 8 martie.
în seria a 6-a au fost programate doar 3 partide, iar celelalte patru echipe au stat. Evident că acestea nu au jucat oficial, dar au avut meciuri amicale.
F.C.M. TÂRGOVIŞTE a fost invitată de liderul Ligii a 2-a, CORONA BRAŞOV, la un joc de verificare, iar
UNIREA TĂRLUNGENI a evoluat la BUZĂU în compania GLORIEI din localitate.
Şi cum era previzibil, toate echipele care au stat au fost prezente pe stadionul ASTRA din PLOIEŞTI la derbyul
etapei, FORTUNA BRAZI – UNIREA
CÂMPINA, încheiat cu un scor previzibil,
2-0.
Disputa pentru promovare, dar şi retrogradare va fi extrem de aprigă. Prezenţa celor din TĂRLUNGENI la meciul de la PLOIEŞTI arată interesul deosebit pe care îl arată braşovenii pentru locul întâi.
FORTUNA BRAZI – UNIREA CÂMPINA 2-0. A fost o partidă deosebit de disputată. La pauză scorul a fost 0-0, portarul oaspeţilor făcând minuni în poartă. După pauză, rolul s-a schimbat, UNIREA, cu un jucător mai puţin (eliminat), bătând în retragere, iar portarul ANGHELACHE nu a mai părut la fel de inspirat ca în prima parte. Nu echipa FORTUNA din teren ne-a impresionat, ci cea de a doua, adică conducerea, cu: preşedinte, preşedinte executiv, secretar general, director sportiv, manager general, antrenori, medic, maseuri, magaziner. Frumoasă „echipă” din 11 persoane, dar fără „delegat”?!
Aşa a gândit organigrama clubul FORTUNA la nivelul Ligii a 3-a, dar când va evolua la Liga a 2-a sau chiar întâi, probabil vor fi şi mai mulţi.
Actualul lider, cum spuneam, nu ne-a impresionat cu nimic, nu ne-a demonstrat că merită primul loc prin joc. Arbitrajul a pus „umărul” (discret) la cele 3 puncte. Noi am considerat că portarul ION COSMIN trebuia eliminat la o fază petrecută în marginea careului de 16 metri.
Cu mai mult curaj, aşa cum a evoluat în prima repriză, UNIREA CÂMPINA a fost o surpriză plăcută, un semnal serios pentru F.C.M.
TÂRGOVIŞTE, adversara UNIRII
sâmbătă, 16 martie, la CÂMPINA. O primă surpriză a venit de la REGHIN, unde gazdele nu au putut trece de F.C. ZAGON (1-1), rezultat favorabil şi pentru noi.
în schimb, CONPET PLOIEŞTI a
surclasat-o, cu 4-0, pe „lanterna roşie”,
CIVITAS FĂGĂRAŞ, dar la pauză a fost
0-0, oaspeţii având în repriza a doua şi doi jucători eliminaţi (?!) şi un penalty. Aşa explică delegatul făgărăşean înfrângerea de la PLOIEŞTI, acuzând arbitrajul.
Etapa următoare programează tot trei partide, în care liderul se deplasează la ultima clasată (FĂGĂRAŞ), meci aşteptat cu interes de toată lumea. Credem în victoria FORTUNEI, fapt ce ar menţine pe CIVITAS pe ultimul loc, dar şi partida de la
ALBOTA cu CONPET PLOIEŞTI este la
fel de importantă, fiind de preferat să câştige oaspeţii.
A ÎNCEPUT RETURUL ŞI IN LIGA A 3-A
Date: