Ca în fiecare an, la începutul ultimei decade a lunii septembrie atenţia ne este îndreptată spre momentul în care paşim în toamna astronomică. Acesta este momentul echinocţiului de toamnă, când longitudinea astronomică a Soarelui atinge valoarea de 180°. În acest an, echinocţiul de toamnă a avut loc pe 23 septembrie, la ora 04:54. Echinocţiu de toamnă, reprezintă debutul toamnei din punct de vedere astronomic.
Din acest moment, ziua scade treptat, iar noaptea devine din ce în ce mai lungă, până la solstiţiul de iarnă, marcat pe 21 decembrie.
Punctul echinocţiului de toamnă, numit şi „punct autumnal”, se află pe sfera cerească la intersecţia eclipticii (ce reprezintă proiecţia pe sfera cerească a planului orbitei Pământului) cu ecuatorul ceresc, pe care Soarele îl traversează la aceasta dată, trecând din emisfera nordică a sferei cereşti în cea sudică.
Aflându-se deci la această data în dreptul ecuatorului ceresc, Soarele va răsări şi va apune chiar în punctele cardinale est şi vest, durata zilelor fiind astfel egală, indiferent de latitudine, cu cea a nopţilor.
Un alt fenomen important ce ne aşteaptă în curând va fi trecerea la ora de iarnă.
Trecerea la ora de iarnă 2018 se face în noaptea dintre 28 octombrie şi 29 octombrie 2018 (sâmbătă spre dumincă), schimbarea orei făcându-se astfel încât ora 4:00 a dimineţii de 29 octombrie 2018 devine ora 3:00. Asta înseamnă că ne vom putea bucura de o oră în plus de somn iar duminică, 29 octombrie, va fi cea mai lungă zi din an, cu 25 de ore.
A început toamna astronomică
Date: