In decembrie, începe iarna -atât în Calendarul oficial – 1 decembrie iar în Calendarul popular – 6 decembrie, Moş Nicolae. Decembrie este Luna Cadourilor.
Primul Moş cu tolba plină este Moş Nicolae, despre care se spune că, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, a venit la geamuri, a văzut copiii care dorm şi dacă sunt cuminţi, le-a lasat dulciuri şi alte daruri în ghetuţe. Insă, tot el este acela care-i pedepseşte cu o nuieluşă pe cei leneşi şi neascultători.
Moş Nicolae nu se arată niciodată, iar povestea darurilor aduse pe furiş copiilor în această noapte a început acum foarte mult timp. Moş Nicolae este aşteptat cu nerăbdare de către copii, care au avut datoria ca în seara de ajun să-şi curăţe şi să-şi pregătească ghetuţele, pentru ca moşul Nicolae să le poată umple cu daruri.
Tradiţii româneşti de Sfântul Nicolae
In calendarul popular românesc iarna începe în noaptea din 5 spre 6 decembrie, de Sfântul Nicolae. Numit în popor Sânicoară, se spune că el ar sta în stânga Domnului, iar în seara de Anul Nou, când cerurile se deschid de trei ori, Sfântul Nicolae se zăreşte cum stă la aceeaşi masă cu Dumnezeu şi Sfântul Vasile.
Se crede că Sfântul Nicolae stă la miazăzi, deoarece pe 6 decembrie soarele răsare din această parte, iar din această dată, în credinţa populară, soarele este alungat de Sfântul Nicolae şi începe să răsară tot mai spre miazănoapte.
Tradiţia românească spune că Sânicoară este bătrân şi are barba albă. In 6 decembrie, Moşul îşi scutură barba şi deci trebuie să ningă. Iar dacă se întâmplă să nu ningă, atunci se zice: „Hei, a întinerit Sfântul Nicolae”.
De ziua lui Sânicoară se pun crenguţe de pomi fructiferi în apă pentru a înflori de Anul Nou, ocazie cu care se poate spune cum va fi vremea şi care va fi rodul livezilor, în anul viitor.
A sosit primul Moş cu tolba plină, Moş Nicolae
Date: