ACCIDENT CHIMIC LA STAŢIA DE CLORINARE GĂEŞTI

Date:

Miercuri, 25 aprilie, începând cu ora 11:00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al judeţului Dâmboviţa a desfăşurat un exerciţiu de cooperare şi conducere, cu forţe şi mijloace în teren, având ca temă „Pregătirea, organizarea şi desfăşurarea acţiunilor de intervenţie pe timpul situaţiei de urgenţă generate de un accident chimic la Staţia de clorinare Găeşti, aparţinând operatorului economic Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa – Staţia Apă Parc Găeşti”.
SCENARIUL EXERCIŢIULUI
Situaţia operativă specială nr. 1
În data de 25 aprilie a.c., în jurul orei 11:00, I.S.U. „Basarab I” Dâmboviţa este anunţat prin SNUAU 112 despre producerea unui eveniment la Staţia Apă Parc Găeşti, constând în scurgeri mari de clor din butelia folosită pentru dezinfectarea apei potabile.
Măsuri:
– executarea măsurilor stabilite la nivelul obiectivului ca primă intervenţie, inclusiv notificarea forţelor specializate şi solicitarea intervenţiei acestora;
– neutralizarea buteliei cu clor, care prezintă scurgeri;
– intrarea în acţiune a forţelor specializate şi coordonarea unitară a intervenţiei;
– asigurarea protecţiei vecinătăţilor;
– evacuarea persoanelor din zona de pericol.
Situaţia operativă specială nr. 2 În data de 25 aprilie a.c., în jurul orei 11:30, două persoane aflate în zona accidentului au încercat să sprijine acţiunea de neutralizare a buteliei (care prezenta scăpări de clor) şi, nepurtând echipament de protecţie, au fost intoxicate cu gazul toxic. Măsuri:
– acţiunea forţelor specializate pentru salvarea persoanelor intoxicate;
– decontaminarea zonei afectate. – repunerea în funcţiune a instalaţiei de tratare a apei potabile. OBIECTIVELE GENERALE ALE EXERCIŢIULUI:
– antrenamentul forţelor de intervenţie pentru realizarea primei intervenţii;
– verificarea funcţionării fluxului informaţional-decizional;
– realizarea unei bune cooperări pentru o acţiune intergrată şi eficientă a forţelor participante. FORŢE PARTICIPANTE LA EXERCIŢIU:
I.S.U. „Basarab I” al judeţului
Dâmboviţa:
– Personal de conducere, Grupa Operativă, alte persoane cu atribuţii pe linia de activitate a obiectivului, cu 1 autoturism muncă operativă – 4 persoane;
– Detaşamentul de pompieri Găeşti: 1 APIC, 1 ASAS, 1 ambulanţă SMURD – 11 persoane;
Alte forţe:
– Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa – Secţia Găeşti, Sector Staţii Apă – Staţia Apă Parc Găeşti; – Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa;
– Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa; – Serviciul de Ambulanţă Judeţean Dâmboviţa;
– Agenţia Pentru Protecţia Mediului Dâmboviţa;
– Garda Naţională de Mediu -Comisariatul Judeţean Dâmboviţa;
– Primăria oraş Găeşti;
* * *
În astfel de situaţii, populaţia trebuie să respecte următoarele reguli de comportare şi acţiune:
– Îndepărtaţi-vă de locul accidentului şi nu utilizaţi mijloace care pot provoca explozii sau incendii;
– Anunţaţi-vă vecinii şi prietenii despre pericolul chimic (de preferinţă prin telefon)!
– Adăpostiţi-vă în locul stabilit şi etanşaţi toate intrările şi ieşirile pentru a evita pătrunderea agentului toxic;
– Dacă adăpostirea se face în propria casă sau apartament, etanşaţi toate uşile şi ferestrele şi rămâneţi într-o cameră cu cât mai puţine uşi şi ferestre! Mergeţi într-o încăpere situată cât mai sus pe faţa opusă pericolului!
– Închideţi toate instalaţiile cu pericol (gaze, apă, curent electric)!
– Opriţi toate ventilatoarele şi instalaţiile de aer condiţionat! Etanşaţi deschiderile de ventilare cu folie de plastic şi bandă adezivă!
– Urmaţi întocmai anunţurile făcute de autorităţi, prin intermediul mass-mediei sau prin mijloacele de alarmare!
– Nu părăsiţi locul de adăpostire până nu se anunţă că acest lucru este posibil! CLORUL: este un gaz galben verzui, cu miros sufocant, condensează sub formă de lichid maroniu. Reacţionează violent cu substanţele organice formand HCL (acid clorhidric) şi alte substanţe toxice/corozive. În caz de inhalare, scoateţi persoana la aer şi administraţi-i oxigen umidificat 100%. Persoana se va ţine în repaus şi caldură. În contact cu pielea, dacă nu a intrat în piele, caz în care se va merge urgent la medic, se clăteşte cu multă apă cca.15 minute. În contact cu ochii, este contraindicat a se freca şi coborî pleoapele, se ridică uşor pleoapele şi se spală cu multă apă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Ce servicii oferă un detectiv particular și cum te pot ajuta?

Când vine vorba de situații delicate care necesitată discreție...

Servicii SEO: Ghid Complet pentru Creșterea Vizibilității Online

Într-o lume digitalizată, vizibilitatea pe internet este esențială pentru...

Cele mai bune saltele pentru dormitor în Moldova

Un somn odihnitor este esențial pentru sănătatea noastră fizică...

Stiluri Elegante pentru Femei – Rochii Hermosa și Pantofi Asortați

Moda modernă oferă o varietate de opțiuni pentru femeile...