Accident mortal la intersecţia localităţilor Gura Ocniţei şi Răzvad pe DJ-720C

Date:

Fostul stareţ al Mănăstirii Stelea, din Târgovişte, Părintele Modest, şi-a pierdut viaţa după ce maşina încare se afla a fost izbită în plin de un TIR. Accidentul a avut loc, luni, în comuna dâmboviţeană Gura Ocniţei. Întreaga scenă a fost surprinsă de o cameră de luat vederi. Şoferul care a condus autoturismul în care se afla preotul nu a respectat semnifiaţia indicatorului „STOP” şi a fost izbit în plin de un TIR care circula regulamentar: „Eu mă duceam către Bucureşti, către Târgovişte şi el venea dinspre Răzvad. Nu a mi-a acordat prioritate, deşi avea două stopuri. Erau trei în maşină, iar preotul a murit. Eu am încercat să îl evit, după cum se vede. Am intrat chiar pe contrasens şi era să intru în alt şofer”, a povestit şoferul de pe TIR. Mircea Zamfir, pe numele său de monah era Modest, a fost monah la Mănăstirea Stelea în perioada 1993 – 2001, timp în care fost şi stareţ. În 2001 a făcut cerere de mutare la Arhiepiscopia Sibiu. Preotul în vârstă de 76 de ani a murit pe loc, iar şoferul şi soţia acestuia au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale: ” Un echipaj de descarcerare şi un echipaj SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Moreni şi două ambulanţe SAJ au intervenit la un grav accident de circulaţie produs în seara zilei de 10 aprilie, la intersecţia localităţilor Gura Ocniţei şi Răzvad (pe DJ-720C), între un autotren şi un autoturism.
La locul evenimentului pompierii au găsit trei persoane încarcerate în autoturism, din care una decedată şi două grav rănite (cu politraumatisme).
A fost o intervenţie dificilă, în care pompierii dâmboviţeni şi echipajele medicale de pe ambulanţele SAJ şi SMURD au acţionat contra timp pentru salvarea persoanelor rănite, descarcerând victimele şi acordând asistenţă medicală de urgenţă răniţilor. După ce au fost stabilizate, cele două persoane rănite au fost transportate la UPU Dâmboviţa de ambulanţele SAJ.
Pentru asigurarea condiţiilor de intervenţie a fost oprită circulaţia în zonă de către echipajele de poliţie.”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Dâmboviţa. Trupul neînsufleţit al preotului a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală pentru autopsiere.
Traficul rutier a fost blocat mai bine de două ore pentru investigaţii.
Poliţia Rutieră Dâmboviţa anunţă că numărul agenţilor de poliţie care să asigure fluidizarea traficului a fost majorat, „însă este nevoie şi de o conduită civilizată şi preventivă din partea participanţilor la trafic”. În condiţiile unui trafic aglomerat care poate determina apariţia unor blocaje rutiere temporare, Poliţia Rutieră vă recomandă să vă păstraţi calmul şi nu blocaţi intersecţiile, să nu vă angajaţi în depăşirea unei coloane de autovehicule fără a avea o bună vizibilitate, să păstraţi o distanţă de siguranţă faţă de autovehicul- ul care circulă în faţă şi să circulaţi cu viteză redusă, pentru a putea frâna în condiţii de siguranţă! De asemenea, poliţiştii vă recomandă să depozitaţi cumpărăturile în portbagaj şi nu lăsaţi la vedere bunuri de valoare, precum aparatură GPS, telefoane mobile, borsete, serviete, pentru a nu cădea pradă hoţilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

REMIZĂ ÎN ANONIMAT

Stadionul Steaua a găzduit, marți seară, ultimul meci al...

VĂTAVU, MULȚUMIT DE PUNCTUL SCOS ÎN GHENCEA

Steaua a remizat, pe stadionul Ghencea, scor 1-1, cu...

CHINDIA SMULGE UN PUNCT PE TERENUL STELEI

Steaua București - Chindia Târgoviște 1-1 (1-0) Stadion: Ghencea. Au marcat:...

Moreni: Se fac înscrieri pentru participarea la Cupa Moș Crăciun, la înot

Copiii din Municipiul Moreni, cu vârsta cuprinsă între 5...
error: Conținutul este protejat!!