Pe raza localității Voinești s-a produs un accident rutier.
Din primele cercetări s-a stabilit faptul că un bărbat de 64 de ani, în timp ce conducea un autoturism, ar fi intrat în coliziune cu un alt auto condus de un bărbat de 67 de ani. A intervenit Garda Voinești cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD și SAJ cu un echipaj.
In urma evaluării medicale a persoanelor la locul accidentului, echipajul SAJ a preluat conducătorul auto de 67 de ani, care a fost transportat la UPU Târgoviște. Un minor de 12 ani, după evaluarea medicală, a refuzat transportul la spital. Polițiștii efectuează cercetări urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii evenimentului rutier.
Pentru un trafic rutier în siguranță, Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița recomandă conducătorilor auto:
- Acordați prioritate de trecere pietonilor care sunt angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, precum și vehiculelor care circulă din partea dreaptă, atunci când vă aflați într-o intersecție nedirijată, ori vehiculelor care pătrund pe un drum de categorie superioară.
- De asemenea, la pătrunderea într-o intersecție cu sens giratoriu, acordați prioritate de trecere conducătorilor de vehicule care se află în interiorul acesteia.
- Permiteți conducătorilor mijloacelor de transport public de persoane reintrarea în trafic atunci când aceștia se află opriți în stații prevăzute cu alveolă.
- Acordați prioritate de trecere autovehiculelor cu regim de circulație prioritară având în funcțiune semnalele luminoase și sonore.
- Nu conduceți sub influența băuturilor alcoolice și respectați limita legală de viteză pentru fiecare segment de drum!
Respectând aceste reguli, acor dați PRIORITATE vieții dumneavoastră! - În cazul în care sunteți implicați într-un accident rutier:
- Sunați prin apelul unic de urgență 112 pentru a anunța accidentul. Dacă nu sunt victime, după îndepărtarea mașinii de pe carosabil, încercați să ajungeți la cea mai apropiată unitate de poliție în vederea întocmirii actelor de constatare.
- Dacă sunt victime, așteptați venirea echipajului de poliție, a ambulanței și a serviciului de descarcerare, dacă este cazul. Încercați să acordați primul ajutor victimei. De asemenea, în această situație, nu mutați mașina de pe carosabil!
- Dacă accidentul s-a petrecut noaptea, aprindeți luminile de avarii sau folosiți triunghiul reflectorizant pe care trebuie să-l aveți în mod obligatoriu la dumneavoastră!
- Cei implicați nu au voie să părăsească locul accidentului. Părăsirea locului accidentului constituie infracțiune!