În perioada 12-17 noiembrie a.c., sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița vor acționa pentru prevenirea accidentelor de circulație produse, în special, pe fondul nerespectării normelor privind circulaţia pe drumurile publice de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane (8+1 locuri) şi de mărfuri, inclusiv cele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 2,5 tone.
Acţiunea TRUCK & BUS se desfășoară conform Planului de operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (ROADPOL).
Pe parcursul celor şapte zile, controalele polițiștilor vor viza respectarea, de către șoferii profesioniști, a vitezei legale, utilizarea centurilor de siguranță sau a dispozitivelor de retenție, funcționarea corespunzătoare a aparatului tahograf, respectarea perioadelor de conducere ori de odihnă, documentele obligatorii ale conducătorilor auto, ale vehiculului ori cele ale operatorilor de transport.
În ceea ce-i privește pe conducătorii autovehiculelor destinate transportului de marfă, controalele au în vedere și respectarea limitei maxime admise, a greutății mărfurilor sau fixarea corespunzătoare a acestora, precum și respectarea normelor privind transportul mărfurilor periculoase.