Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au acționat pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru verificarea modului în care sunt respectate normele impuse în contextul epidemiologic actual generat de virusul Sars-CoV-2.
Activitățile s-au desfășurat în sistem integrat, alături de celelalte structuri teritoriale ale M.A.I., sub autoritatea Instituției Prefectului, și au vizat, în special, zonele aglomerate, centrele și societățile comerciale, dar și mijloacele de transport în comun. Pe raza întregului județ au fost desfășurate 19 acțiuni punctuale în cadrul cărora au fost angrenați peste 230 de polițiști, fiind legitimate 2.473 de persoane, verificate 124 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 117 restaurante/terase/fastfood-uri și controlate 298 de mijloace de transport persoane.
Pentru neportul măștii de protecție, în ultimele 24 de ore, polițiștii au aplicat 19 sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.000 de lei.
În continuare, polițiștii dâmbovițeni sunt la datorie, zilnic fiind organizate noi acțiuni pentru siguranța cetățenilor.
Acțiuni desfășurate de polițiști pentru siguranța cetățenilor din județul Dâmbovița
Date: