ACŢIUNI PENTRU SIGURANŢA TRANSPORTURILOR

Date:

Poliţia a acţionat pentru ca persoanele care au ales să călătorească, folosind mijloacele de transport în comun, să se deplaseze în siguranţă. Numărul faptelor înregistrate în această perioadă s-a înjumătăţit faţă de perioada de dinaintea sărbătorilor.
În perioada 28 decembrie 2018 – 4 ianuarie 2019, sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R., poliţiştii de la transporturi au acţionat, la nivel naţional, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale şi pentru siguranţa transporturilor aeriene, navale şi feroviare.
Astfel, poliţiştii au efectuat controale în 427 de staţii de cale ferată şi au patrulat în 486 de trenuri de călători. De asemenea, au acţionat pentru combaterea pescuitului şi comerţului ilegal, migraţiei ilegale şi contrabandei.
Pe parcursul acţiunilor, au fost depistate 10 persoane date în urmărire naţională sau internaţională, 5 minori lipsiţi de supraveghere şi 3 persoane care aveau nevoie de internare în centre de specialitate.
În total, au fost întocmite 73 de dosare penale, în principal pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă, evaziune fiscală, furt, falsuri şi uzuri de fals, pescuit ilegal şi pentru infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere. În această perioadă, poliţiştii de la transporturi au constatat 21 de infracţiuni pentru care au fost întocmite dosare penale, cercetările fiind continuate pentru probarea întregii activităţi infracţionale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Cum sa gasesti cea mai buna solutie de transport cand vii in tara

Daca ai planificata o calatorie in tara, serviciile de...

Explozie în comuna dâmbovițeană Vișina 

Pompierii au fost solicitați să intervină în cazul unei...