Adrian Mititelu jr., finanțatorul lui FCU Craiova, a postat un mesaj pe Facebook la câteva ore după remiza oltenilor cu Chindia Târgoviște, scor 0-0.
Nou-promovata a obținut doar un punct contra echipei lui Săndoi, iar „analistul” Adrian Mititelu jr. a întors meciul pe toate părțile pe contul său de Facebook. Omul numărul unu din Bănie a dat vina pe gazonul de pe stadionul din Craiova, și-a arătat susținerea față de Adrian Mutu și le-a promis suporterilor că echipa sa va deveni una dintre forțele Ligii 1.
„Astăzi am întâlnit o echipă care în sezonul trecut a terminat pe locul 7 și care a fost la un pas să intre în play-off. Chindia Târgoviște a rămas o echipă căreia este dificil să îi înscrii. Se „pune” pe două linii și joacă pe contraatac și se apără foarte bine. Pe contraatac este simplu să joci, însă să deții posesia mingii este mai greu.
Să nu uităm că suntem o echipă nou-promovată care în această vară a adus 12 jucători noi! Să nu uităm că astăzi am avut 4 indisponibilități: Bauza, Diallo, Achim și Compagno. Să nu uităm că am jucat la o temperatură de 35 de grade. Să nu uităm că am evoluat pe un gazon deplorabil”.
„Nu încercăm să ne găsim alibiuri, dar haideți să demonstrăm că noi, comunitatea suporterilor FCU Craiova 1948, nu facem nunți din victorii, dar nici înmormântări din egaluri și înfrângeri. Această echipă are nevoie și de înfrângeri și de egaluri pentru a progresa, pentru a se căli și a juca fotbalul ofensiv pe care ni-l dorim cu toții.
Conducerea clubului acordă toată încrederea și tot sprijinul antrenorului Adrian Mutu și staff-ului său în construirea acestei echipei, care vă promit că va deveni una din forțele campionatului!”, a scris Adrian Mititelu jr., pe contul său de Facebook.
„A fost un meci greu, dificil, cu o echipă incomodă. Și sezonul trecut era greu să le dai gol, dar și sezonul ăsta se apără foarte bine. Bravo lor că o fac bine. Noi am încercat să ne facem jocul nostru. Am dominat meciul, posesia e în favoarea noastră, dar tot încercând să pasăm de pe o parte pe alta nu am reușit să-i desfacem așa cum am fi vrut și să marcăm.
N-am ce să le reproșez băieților, avem o strategie a noastră, încercăm să jucăm fotbalul așa cum îl gândesc eu, iar băieții au avut o atitudine bună. Continuăm să muncim și să fim cu picioarele pe pământ. Sunt foarte mulțumit de echipă, băieții au avut atitudine. Sunt momente când trebuie să sufleci mâinile, să reziști, să insiști și să ai răbdare. Noi preferam să pasăm mingea pe jos tot timpul și e clar că un teren ca ăsta nu te ajută. Sperăm să se schimbe gazonul cât mai repede.”
ADRIAN MITITELU JR. EXPLICĂ REMIZA CONTRA CHINDIEI
Date: