Senatorul Adrian Ţuţuianu, vicepreşedinte Pro România, a transmis un mesaj public foştilor colegi din PSD Dâmboviţa şi, în mod special, acelor primari care s-au jurat să-i fie alături şi, acum sunt deranjaţi de închegarea şi creşterea organizaţiilor locale ale Pro România Dâmboviţa. Ţuţuianu nu sa ferit să spună că are relaţii apropiate cu foarte mulţi aleşi locali şi că activitatea sa politică în teritoriu reprezintă ceva normal, ce nu ar trebui să-i irite pe unii primari PSD:
„Primarilor care mă întreabă de ce-mi construiesc structuri în teritoriu, le spun că am propus celor din PSD Dâmboviţa
o alianţă. Am avut două întâlniri, fără niciun rezultat. Suntem în situaţia în care, din cauza lor, proiectul unei alianţe comune a fost omorât.
Eu am încercat să mă ţin de cuvânt. Am promis unor primari şi unor lideri din PSD Dâmboviţa că sprijin, cu influenţa mea pe care, încă, o aveam şi o am în Partidul Social Democrat, înlăturarea camarilei Plumb şi venirea unei noi conduceri. Atunci, mi-au spus primarii că au o condiţie, în ceea ce mă priveşte: aceea de a mă obliga să candidez la Consiliul Judeţean. Eu mă ţin de cuvânt, ei s-au răzgândit. Azi, mă întreb dacă, nu cumva, era mai bine pentru mine şi pentru PRO ROMÂNIA să lăsăm la conducerea PSD Dâmboviţa camarilla Rovanei Plumb. Mi-ar fi fost mult mai simplu în toate competiţiile electorale din acest an.”
A mai asigurat liderul Pro România Dâmboviţa că partidul „va avea candidaţi la funcţiile de primar şi liste complete de consilieri în toate
localităţile. Vom avea o listă bună de consilieri judeţeni şi îmi asum candidatura la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean.
Şi ultimul lucru, valabil pentru toţi: Adrian Ţuţuianu nu a murit politic. Mai am multe de spus în viaţa publică locală şi naţională. Dacă mă doriţi adversar, voi face faţă. Eu am răni adânci de pe câmpurile de bătălie politică, nu de pe facebook. Duc şi următorul război, şi cu PNL, şi cu PSD, dacă asta îşi propun.
N-am avut o dispută personală cu vreunul din liderii Organizaţiei Judeţene a PSD, sunt, în continuare, în relaţii bune cu mulţi dintre primari, sunt în relaţii bune cu Corneliu Ştefan, dar asta nu mă împiedică să-mi urmăresc propriile obiective politice. PRO ROMÂNIA nu este un partid-breloc la cureaua cuiva. Este un partid care va sta pe picioarele proprii şi care va face o surpriză mare la alegerile din acest an.”