AFIR face consultare publică pentru Ghidul solicitantului privind achizițiile de echipamente pentru irigații

Date:

 Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a lansat  pentru consultare publică Ghidul solicitantului pentru achizițiile simple de echipamente pentru irigații, finanțate prin submăsura 4.1 din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020.

Perioada de consultare este de 10 zile calendaristice, începând de astăzi și până pe 25 noiembrie 2024, iar toate persoanele și organizațiile interesate pot trimite propuneri sau observații prin e-mail la adresa consultare@afir.info.

Submăsura 4.1.1 oferă finanțări nerambursabile pentru investiții în echipamente de irigații, cu o intensitate a sprijinului de până la 50% din cheltuielile eligibile, fără a depăși 200.000 EUR per beneficiar. De asemenea, rata sprijinului poate fi majorată cu până la 20%, ajungând la o valoare maximă de 90% în anumite condiții.

Versiunea consultativă a Ghidului solicitantului poate fi consultată pe site-ul oficial al AFIR.

AFIR invită toți cei interesați să participe activ la această consultare pentru a contribui la îmbunătățirea ghidului și la implementarea mai eficientă a măsurii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

AVERTISMENT MAJOR PENTRU ANTRENORII DE BASCHET DIN ROMÂNIA

Federația Română de Baschet, prin Departamentul Tehnic, anunță că...

ADVERSARE GRELE PENTRU ECHIPA DE FOTBAL FEMININ A ROMÂNIEI ÎN LIGA NAȚIUNILOR

Reprezentativa feminină și-a aflat joi, 07 noiembrie, în urma...

MICII TRICOLORI, GATA PENTRU MECIUL DE FOC DE LA TÂRGOVIȘTE

România U20 are programate, în luna noiembrie, două partide...

Proiecte ambițioase pentru comuna Mătăsaru

La Mătăsaru noul primar  Robert Dumitru și-a intrat în...
error: Conținutul este protejat!!