AJOFM Dâmboviţa -programe de formare profesională în luna aprilie

Date:

În luna aprilie 2019 persoanele interesate să se califice/recalifice prin AJOFM Dâmboviţa, pot accesa cursuri de formare profesională în următoarele meserii de: ospătar, bucătar, lucrător în structuri pentru construcţii, confecţioner tâmplărie din aluminiu şi mase plastice, coafor, cameristă, cosmetician, inspector resurse umane, operator introducere validare date şi baby sitter. Cursurile sunt organizate atât în Târgovişte cât şi în Pucioasa şi Moreni.
În cadrul acestor stagii de for-mare/reconversie profesională, participanţii beneficiază de pregătire teoretică şi practică pe toată durata cursului; rechizite şi materiale de instruire, manuale; de echipament de protecţie pe timpul instruirii practice, dacă este cazul; abonament gratuit pe mijloacele de transport în comun pentru traseul de la domiciliu la unitatea de pregătire sau de decontarea cheltuielilor de transport; consultaţii medicale, analize medicale şi teste necesare frecventării cursului.
Documentele necesare înscrierii
sunt:
– actul de identitate;
– certificatul de naştere;
– actele de studii eliberate în condiţiile
legii;
– actul medical din care să rezulte starea sănătăţii persoanei şi faptul că aceasta este aptă din punct de vedere medical pentru exercitarea meseriei în care doreşte să se califice.
Soliciţanţii se pot adresa Compartimentului Medierea Muncii, Consiliere, Orientare şi Formare Profesională din cadrul AJOFM Dâmboviţa – Târgovişte, str. T. Vladimirescu, nr. 1° sau la punctele de lucru din Pucioasa, Titu, Moreni, Găeşti şi Băleni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Ce servicii oferă un detectiv particular și cum te pot ajuta?

Când vine vorba de situații delicate care necesitată discreție...

Servicii SEO: Ghid Complet pentru Creșterea Vizibilității Online

Într-o lume digitalizată, vizibilitatea pe internet este esențială pentru...

Cele mai bune saltele pentru dormitor în Moldova

Un somn odihnitor este esențial pentru sănătatea noastră fizică...

Stiluri Elegante pentru Femei – Rochii Hermosa și Pantofi Asortați

Moda modernă oferă o varietate de opțiuni pentru femeile...