Ajută şi tu la îndreptarea lumii de azi

Preot loan STEFĂNESCU
Lumea creată de Dumnezeu a fost o lume plină de bucurie şi de iubire. Aceste două însuşiri mari şi daruri cereşti au izvorât continuu acolo unde se găseau oamenii lui Dumnezeu: sfinţii. Aceştia, pătrunşi de Duhul Sfânt, au dăruit bucurie şi iubire păsărilor, animalelor, oamenilor şi întregii zone unde ei au trăit şi s-au nevoit. Oamenii prinşi de grijile vieţii erau mişcaţi de aceste fiinţe în care focul divin s-a sălăşluit. În jurul unor astfel de oameni sfinţi, plini de bucurie şi de iubire, creştinii îşi găseau mângâierea, vindecarea, pacea, bucuria, iubirea şi mai ales calea spre Dumnezeul – iubire. Nu odată, prin ei, beţivul a ajuns să nu mai bea, iubitorul de avere a ajuns să nu mai pună accent exagerat pe cele materiale, cel mândru a ajuns să se smerească la picioarele sfântului, şi la Crucea lui Hristos şi să-şi ceară iertare, plângându-şi păcatele. Toate acestea se petreceau pentru că ei, sfinţii, oamenii plini de Duhul lui Dumnezeu, trăiau înlăuntrul lor în împărăţia lui Dumnezeu. Prezenţa lui Dumnezeu în viaţa lor le-a mişcat întreaga fiinţă, devenind oameni milostivi şi iubitori, precum este El. Iată cum prin harul lui Dumnezeu, omul poate ajunge o făptură ieşită din comun, dar care, în acelaşi timp, în mersul lui spre veşnicie, trage cu el întreaga lume, nesuportând păcatul şi răutatea, ci doar bucuria şi iubirea dintre fiinţe. Un astfel de om, rugător neîncetat către Dumnezeu, poate să adune pe cele risipite, pe cele certate să le împace, pe cei săraci să îi ajute; poate să-i înveţe pe oameni să trăiască aici, aşa cum se trăieşte în cer. în lumea contemporană, un artist, un sportiv, un cântăreţ, sunt în stare să strângă în jurul lor o mulţime de oameni care să-i cinstească asemenea unor zei. Totuşi, un om sfânt, prin lucrarea lui Dumnezeu, influenţează lumea dintr-un capăt şi până la celălalt al istoriei şi, mai mult, trecând în veşnicie, rămâne mereu prezent în mijlocul oamenilor, îndem-nându-i spre cele bune. Avem nevoie de astfel de oameni care să influenţeze lumea spre cele bune. Şi, slavă lui Dumnezeu, că e binecuvântat şi neamul românesc cu astfel de oameni, care, mereu, peste „cununa de spini” aşezată de vicisitudinile vremii peste ţara noastră, au ştiut să pună o aureolă şi să dea curaj şi lumină modestului neam românesc.
Părintele Sofronie Saharov scria: „Domnul a îndreptat şi sfinţit şirul strămoşilor Săi. în chip asemănător, fiecare dintre noi, dacă urmăm iui Hristos, ne putem îndrepta pe noi înşine în fiinţa noastră individuală, restaurând chipul lui Dumnezeu în noi printr-o căinţă sinceră şi totală, iar făcând astfel putem ajuta la îndreptarea lumii… Suntem atât de legaţi între noi încât omul nu se mân-tuieşte doar pe sine însuşi” (Arhimandritul Sofronie – „Rugăciunea, experienţa vieţii veşnice”). lată că, importanţa sfinţilor pentru un neam nu este una puţin însemnată, ci putem spune că este una capitală, căci desăvârşirea lor aduce cu sine îndreptarea unui neam, conservarea lui, care nu poate ieşi din istorie, nu se poate autodistruge, dacă are la temelia sa credinţa în Dumnezeu şi moaştele sfinţilor Săi. Viaţa sfinţilor este modelul de vieţuire al omenirii. Lumina în care trăiesc ei se transferă întregii umanităţi şi omul simte, desluşeşte şi priveşte spre înviere, ştiind că prin ei trebuie să treacă de la moarte la viaţă. Nu prea multe neamuri ale acestui început de mileniu frământat, al indiferenţei şi al iubirii de arginţi se pot lăuda cu o comoară mai mare de sfinţi decât neamul românesc. în sărăcia lui, în încercările lui, în defăimarea lui, neamul nostru aduce în faţa Europei şi a întregii lumi icoana, chipul şi trupul neputrezit al sfinţilor noştri, chiar dacă unii se trufesc prin starea economică foarte dezvoltată şi nu dau importanţa cuvenită. Din păcate însă, şi în societatea românească de azi, găseşti oameni care nu lasă impresia că ar fi fraţii sfinţilor noştri români, ai Sfântului loan lacob Hozevitul, ai Sfântului Constantin Brâncoveanu, ai Părintelui Arsenie Boca etc. Cei ce se aseamănă cu aceştia sunt doar cei care trăiesc sentimentul religios şi naţional în Biserică, în chip activ, care-şi dau seama de marea valoare ce o reprezintă pentru un neam sfinţirea vieţii lor. Din păcate, sistemul de conducere al ţării nu mai este unul teocratic, ci este unul laicizat, uman, fără perspectiva îndum-nezeirii. Acest sistem transformă societatea de la forma de vieţuire ca Biserică la forma de vieţuire „haotică”, în care unitatea de credinţă şi unitatea naţională se pot dizolva, poate nu ca formă, dar calea de la frate la frate rupându-se, trăim într-o lume care nu-şi găseşte sensul. Dar prin succesiunea credinţei – cum spunea părintele Stăniloae – modul minunat în care au trăit înaintaşii noştri, s-a transmis urmaşilor, care, în preaînţeleapta nebunie a iubirii lor pentru Dumnezeu, l-au arătat şi l-au folosit spre îndreptarea lumii. Arată-I şi tu Urmaşilor tăi şi foloseşte-l spre îndreptarea lumii de azi!