Ajutor de minimis pentru cultivarea tomatelor în spaţii protejate şi în 2018

Date:

Cultivatorii de tomate în spaţii protejate vor beneficia şi în acest an de schema de ajutor de minimis prevăzută pentru acest sector. Schema de „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate”, pentru anul 2018 a fost aprobată prin hotărâre de govern iar resursele financiare necesare aplicării sunt de 183 de milioane lei, reprezentând echivalentul în lei a sumei de 40 de milioane euro.
Schema de minimis pentru acest an este similară anului 2017, se va implementa de către direcţiile pentru agricultură judeţene (DAJ), iar potenţialii beneficiari sunt producătorii agricoli persoane fizice care deţin atestat de producător, producătorii agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit OUG nr. 44/2008 şi producătorii agricoli persoane juridice.
Valoarea ajutorului de minims este de 3.000 euro/beneficiar/an. Sumele se plătesc într-o singură tranşă. Pentru o evaluare eficientă a producţiei de tomate, a fost inclusă în cerere obligativitatea producătorilor de tomate ca la finalul recoltării să comunice DAJ cantitatea totală de tomate obţinută pe suprafaţa de 1.000 mp. Pentru a fi eligibili acordării acestei forme de sprijin financiar pentru cultura tomate, beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
– Să deţină o suprafaţă cultivată cu tomate în spaţii protejate de minimum 1.000 mp, marcată la loc vizibil, cu o placă indicator inscripţionată „Program susţinere tomate, 2018” şi să menţioneze numărul cererii depuse pentru obţinerea finanţării;
– Să obţină o producţie de minimim 2 kg de tomate/mp şi să facă dovada producţiei realizate prin documente justificative privind comercializarea producţiei;
– Să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu tomate în spaţiile protejate în anul de cerere;
– Să valorifice producţia în perioadele ianuarie-mai inclusiv, şi/sau noiembrie-20 decembrie, inclusiv.
Scopul acestui program este realizarea unei producţii cantitative şi calitative şi are rolul de a eficientiza exploataţia prin capitalizare, în vederea dezvoltării unui management eficient al acesteia. În acelaşi timp, programul răspunde dorinţei consumatorului de a avea acces la produse proaspete în perioada rece a anului.
Fermierii interesaţi şi care îndeplinesc cumulativ criteriile necesare pot depune solicitari de înscriere în Program încă de la începutul anului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

REMIZĂ ÎN ANONIMAT

Stadionul Steaua a găzduit, marți seară, ultimul meci al...

VĂTAVU, MULȚUMIT DE PUNCTUL SCOS ÎN GHENCEA

Steaua a remizat, pe stadionul Ghencea, scor 1-1, cu...

CHINDIA SMULGE UN PUNCT PE TERENUL STELEI

Steaua București - Chindia Târgoviște 1-1 (1-0) Stadion: Ghencea. Au marcat:...

Moreni: Se fac înscrieri pentru participarea la Cupa Moș Crăciun, la înot

Copiii din Municipiul Moreni, cu vârsta cuprinsă între 5...
error: Conținutul este protejat!!