ALEGE VIAŢA! RESPECTĂ LEGEA!

Date:

Începând cu data de 12 octombrie a.c., vor intra în vigoare noile reglementări prin care va fi interzisă ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod atât a telefonului mobil, cât şi a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video, de către conducător, în timpul conducerii vehiculului aflat în mişcare.
încălcarea acestei norme de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai constituie contravenţie şi este sancţionată cu amenda prevăzută în clasa a lll-a de sancţiuni, de la 6 la 8 puncte-amendă (în prezent de la 870 de lei la 1.160 de lei), şi cu aplicarea sancţiunii complementare de 4 puncte de penalizare.
Totodată, în ceea ce priveşte nerespectarea normei de interdicţie de către conducătorul vehiculului pentru care nu este prevăzută obligativitatea deţinerii permisului de conducere, contravenţia este sancţionată cu amenda prevăzută în clasa a lll-a de sancţiuni, de la 6 la 8 puncte-amendă (în prezent de la 870 de lei la 1.160 de lei).
De asemenea, un alt aspect de noutate îl constituie sancţionarea unei forme agravante de săvârşire a contravenţiei privind utilizarea telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai. Astfel, ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod, în timpul conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai aflate în mişcare, a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video, concomitent cu încălcarea unei reguli pentru circulaţia vehiculelor, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a ll-a de sancţiuni, de la 4 la 5 puncte-amendă (de la 580 de lei, la 725 de lei), şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 30 de zile.
Cu titlu de exemplu, intră sub incidenţa acestor sancţiuni, ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod, în timpul conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai aflate în mişcare, a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video, concomitent cu:
– depăşirea cu 10-20 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic;
– circulaţia pe un sector de drum pe care accesul este interzis;
– nerespectarea obligaţiei de a folosi luminile de întâlnire şi pe timpul zilei ori a luminilor pentru circulaţia diurnă, pe autostrăzi, drumuri expres şi pe drumuri naţionale europene (E);
– depăşirea cu 21-30 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic;
– nerespectarea regulilor privind manevra de întoarcere, mersul înapoi, schimbarea benzii de circulaţie sau a direcţiei de mers, dacă prin aceasta s-a produs un accident din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;
– nepăstrarea unei distanţe corespunzătoare faţă de vehiculul care îl precedă, dacă prin aceasta s-a produs un accident din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;
– pătrunderea într-o intersecţie atunci când circulaţia în interiorul acesteia este blocată; – neacordarea priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate şi semnalizate, aflaţi pe sensul de deplasare a autovehiculului, tractorului agricol sau forestier ori tramvaiului;
– nerespectarea regulilor privind depăşirea;
– depăşirea cu 31-40 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic;
– circulaţia pe sens opus, cu excepţia cazurilor în care se efectuează regulamentar manevra de depăşire;
– depăşirea cu 41-50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic;
– neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roşii şi/sau sonore sunt în funcţiune;
– depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Idei interesante pentru mânere și butoane pentru ușile de interior

Mânerele și butoanele pentru ușile de interior sunt detalii...

Târgoviște sărbătorește 1 Decembrie, Ziua Națională a României 

Târgoviște se pregătește să celebreze cu mândrie Ziua Națională...

„Perspective florale” la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița invită publicul să...

CSM TÂRGOVIȘTE E ARBITRATĂ CORECT

După analizele efectuate de video-observatorii FR Baschet, Colegiul Central...
error: Conținutul este protejat!!