Alergiile provocate de ambrozie, un real pericol 

Date:

Se înregistrează o creștere a numărului de alergii provocate de ambrozie, încep  controale pentru verificarea respectării obligaţiilor prevăzute de lege în scopul combaterii acestei buruieni. 

Ambrozia este o plantă invazivă care poate afecta sănătatea populației, provocând reacții alergice severe.

În scopul distrugerii ambroziei şi al prevenirii răspândirii acesteia, proprietarii sau deţinătorii de terenuri și celelalte categorii de persoane vizate au obligația ca, în perioadă cuprinsă între răsărirea acestei plante şi apariţia primelor inflorescenţe, să realizeze lucrări de întreţinere a terenurilor prin cosire, smulgere, erbicidare sau alte lucrări şi metode specifice. Aceste măsuri se menţin până la sfârşitul perioadei de vegetaţie. 

CALENDARUL COMBATERII AMBROZIEI

Potrivit legii, calendarul combaterii ambroziei arată astfel 

– până la 20 mai se identifică terenurile posibil afectate;

–  până la 5 iunie se transmit somații către proprietarii acestor terenuri;

–  între 1-15 iulie se efectuează primul control pe teren. Dacă sunt constatate nereguli se sancționează cu Avertisment; 

–  după 15 zile de la transmiterea Avertismentului, dacă nu s-au efectuat lucrări de curățare, autoritatea publică locală poate interveni pentru a le curăța, potrivit noilor modificări ale Legii 62/2018, recent intrate în vigoare. Acest lucru se va face pe cheltuiala proprietarului! EVIDENT, CU AMENZILE de  rigoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Calendarul  admiterii la liceu 2024

Potrivit calendarului aprobat de MEC, rezultatele finale la Evaluarea...

Locurilor de joacă pentru interior și beneficiile lor

Locurile de joacă oferă copiilor un spațiu sigur în...

SORANA CÎRSTEA, CEL MAI BINE CLASATĂ JUCĂTOARE DIN ROMÂNIA

Nicio schimbare nu s-a produs în primele zece locuri...

REZULTATELE COMPETIȚIILOR FRF, OMOLOGATE ÎN MOD OFICIAL

În conformitate cu dispoziţiile art. 49 din Statutul Federaţiei...