Alte cinci noi microbuze şcolare au ajuns la primăriile din Dâmboviţa

Date:

microbuze scolareÎn judeţ au ajuns miercuri, 5 august 2015, cinci de microbuze şcolare tip 16+1 locuri. Mijloacele de transport vor fi destinate elevilor care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu. Urmare a solicitării centralizate la nivelul judeţului Dâmboviţa, cu privire la repartizarea microbuzelor tip 16+1 locuri (în vederea asigurării transportului şcolar), Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice au emis ordinul privind repartizarea acestor mijloace de transport către alte cinci primării dâm-boviţene: Bezdead, Corbii Mari, Cândeşti, Dragodana şi Iedera. Evenimentul de predare-preluare a avut loc în Şoseaua Banatului nr. 2, Chitila: „Vor ridica microbuzele şcolare, localităţile: Bezdead, Corbii Mari, Cândeşti, Dragodana şi Iedera. Din cinci localităţi trei sunt de la PNL, deci nu tratăm localităţile după culoarea politică. Vreau să vă spun că ne vom ţine de cuvânt şi până la sfârşitul anului vom aduce în judeţ toate microbuzele şcolare care sunt necesare. Bezdeadul şi Cândeştiul au cerut microbuze 4×4 însă nu există la acest moment şi după consultări au acceptat microbuze noi”, a afirmat Adrian Ţuţuianu. Guvernul României continuă programul de dotare a primăriilor din judeţ cu microbuze şcolare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Idei interesante pentru mânere și butoane pentru ușile de interior

Mânerele și butoanele pentru ușile de interior sunt detalii...

Târgoviște sărbătorește 1 Decembrie, Ziua Națională a României 

Târgoviște se pregătește să celebreze cu mândrie Ziua Națională...

„Perspective florale” la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița invită publicul să...

CSM TÂRGOVIȘTE E ARBITRATĂ CORECT

După analizele efectuate de video-observatorii FR Baschet, Colegiul Central...
error: Conținutul este protejat!!