Amenajări exterioare și parcări modernizate la CSȘ Târgoviște

Date:

Administrația publică locală târgovișteană a continuat programul de modernizare implementat etapizat la Clubul Sportiv Școlar. Realizarea bazei sportive a fost urmată de lucrări de amenajare exterioare și de modernizarea parcărilor.

„La Clubul Sportiv Școlar din Municipiul Târgoviște administrația publică locală a mai finalizat o etapă a investiției complexe pe care o avem la acest obiectiv. Este vorba de reamenajarea curții și a parcării, alături de baza sportivă pe care am realizat-o prin Compania Națională de Investiții. Este o etapă care va fi urmată și de reabilitarea energetică a clădirii principale a CSȘ și de refacerea bazinului de înot. Sunt aproximativ 700 de copii care sunt înscriși aici și din acest motiv investițiile pe care le derulăm aici , împărțite în patru etape, au reprezentat o prioritate. Se schimbă în bine infrastructura educațional-sportivă pe care o avem aici. La baza sportivă mai avem de făcut racordarea la utilități și , cu siguranță, la momentul în care se vor relua cursurile, copiii vor avea și această facilitate modernă la dispoziție. Este singura unitate de profil din Județul Dâmbovița care oferă asemenea servicii și sunt foarte mulți copii înscriși”- a spus primarul Cristian Stan cu prilejul vizitei în teren.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Zâmbete de Cinema: Benzile de Albire Crest și Crearea unui Film de Succes

Regizarea unui film de succes este o operă de...

Cum să te pregătești pentru venirea pe lume a primului copil

Venirea pe lume a primului copil este un moment...

Optimizarea SEO pentru bloguri. Cum să crești organic și să-ți monetizezi conținutul?

În anul 2024, pe măsură ce algoritmii motoarelor de...

Bărbat salvat de la moarte de către pompierii dâmbovițeni 

Un bărbat în vârstă de 70 de ani a...