Cuţitarii se pare că îşi fac legea prin zona liceelor din municipiul Târgovişte. Tânărul de 18 ani care a ucis cu sânge rece un elev de 15 ani, luni după-amiază, în municipiul Târgovişte, în apropierea Colegiului Naţional „Ion Ghica”, nu este singurul cuţitar care a creat panică şi teroare în rândul liceenilor dâmboviţeni. Marţi după-amiază, după prânz, un alt individ, cu antecedente penale, înarmat cu un cuţit, a tâlhărit pe un elev, luându-i suma de 10 lei, iar pe altul a încercat să-l tâlhărească, vrând să-i ia telefonul mobil, însă chiar în acel moment a fost prins de poliţişti. Speriat de cele întâmplate, primul elev tâlhărit, care are vârsta de 15 ani şi învaţă la Liceul nr.1 „Nicolae Ciorănescu” din Târgovişte, a alertat imediat poliţia municipiului Târgovişte, spunând că o persoană necunoscută l-a ameninţat cu un cuţit şi i-a luat suma de 10 lei. Incidentul s-a petrecut în zona Sălii Polivalente din municipiul Târgovişte. După descrierea făcută de elevul de 15 ani, oamenii legii au pornit în căutarea tâlharului. Poliţiştii l-au depistat pe tâlhar în aceeaşi zonă, dar pe celălat trotuar, în timp ce încerca prin aceeaşi metodă să deposedeze de un telefon mobil un alt elev de 15 ani şi care învaţă la Liceul nr. 2 „Voievodul Mircea” din Târgovişte. Tâlharul l-a ameniţat şi pe acest tânăr cu cuţitul, spunându-i să-i dea tot ce are în buzunare, iar elevul a scos telefonul şi chiar în acel moment a sosit şi poliţia. Tâlharul are 30 de ani, este din oraşul Pucioasa, are antecedente penale, a mai fost cercetat şi reţinut pentru tâlhărie. În luna ianuarie a acestui an a fost eliberat condiţionat, rămânând cu o pedeapsă de 1 an şi cinci luni. Acum este cercetat pentru tâlhărie şi tentativă de tâlhărie, a fost reţinut pentru 24 de ore şi prezentat i Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa cu pro- . punere de arestare preventivă pentru 29 de zile: „Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte au fost sesizaţi de către un băiat de 15 ani, din comuna Raciu, cu privire la faptul că o persoană necunoscută l-a agresat şi i-a solicitat suma de 10 lei. O echipă de cercetare constituită la nivelul Poliţiei Municipiului Târgovişte s-a deplasat la faţa locului, în urma verificărilor efectuate sta-bilindu-se faptul că băiatul de 15 ani, în timp ce se deplasa pe „Bulevardul Unirii”, a fost acostat de o persoană necunoscută, care l-a ameninţat cu un obiect contondent, solicitându-i suma de 10 lei. Acţionând cu operativitate, poliţiştii au surprins în flagrant pe bărbatul de 30 de ani, din oraşul Pucioasa, suspect în cazul infracţiunii de tâlhărie de pe Bulevardul Unirii, în timp ce încerca prin aceeaşi metodă, să deposedeze de un telefon mobil o altă persoană. Suspectul a fost condus la sediul Poliţiei Municipiului Târgovişte pentru audieri, poliţiştii continuând cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a acestuia”, a declarat subinspec-tor Alexandra Niculae, purtător de cuvânt IPJ Dâmboviţa.