Americanii fac ochi dulci japonezilor

Orice s-ar spune şi oricât de forţoşi se dau, mai ales din cea de-a doua jumătate a secolului XX, americanilor le este tot mai mult frică de Rusia şi de China. Desigur, de ochii lumii, americanii bat tam-tam-ul cu drepturile omului, dar, în realitate, între cele trei state există o acerbă competiţie pentru dominare teritorială. Pe scurt, pentru a fi mai bine înţeleasă situaţia, trebuie să menţionăm că prin dominare teritorială se înţelege extinderea pieţelor de desfacere a mărfurilor. Cu cât un stat are o piaţă economică mai are pentru vinderea produselor sale, de la scobitori până la rachete nucleare, cu atât mai mult acest stat devine mai puternic sub aspect economic. Când s-a terminat al Doilea Război Mondial, în 1945, americanii au stat călare pe germani şi pe japonezi. Când lucrurile au început cât de cât să intre în făgaşul lor normal, americanii au început un puternic război rece atât împotriva Rusiei, cât şi împotriva Chinei, folosin-du-se de animozităţile naţionaliste ale germanilor şi japonezilor. în prezent, se pare că butoiul cu pulbere căruia din clipă în clipă i s-ar putea arpinde fitilul se află în largul costelor Chinei. Este vorba de conflictul provocat de arhipelagul Senkaku. Acest arhipelag a devenit motiv de conflict între Japonia şi China. Nu este vorba neapărat de suprafaţă teritorială. în realitate, şi chinezii, şi japonezii se află într-o permanentă stare de râcă, deoarece apele arhipelagului sunt bogate în peşte, iar în profunzime se găsesc mari zăcăminte de petrol. Deci, cine va reuşi să stapânească definitiv arhipelagul va rezolva o parte din problemele alimentare şi de aprovizionare cu carburanţi.
în actuala situaţie, în ciuda legendarului spirit de luptărori până la sacrificiul suprem, samuraii trebuie să înghită cu noduri, deoarece forţa militară a Chinei îi copleşeşte. În consecinţă, foştii duşmani au devenit cei mai mari prieteni. Pe scurt, Japonia a descoperit profunde afinităţi sentimentale cu americanii, deşi în secolul trecut săbiile nipone îi feliau într-o veselie nestăpânită pe urmaşii lui Washington şi Lincoln. Dar nevoia scuză şi mijloacele, şi intenţiile. Astfel, guvernul de la Tokyo a începăt să semneze acte peste acte de colaborare bilaterală şi multidece-nală pentru a întări noua prietenie nipono-americană. Desigur, chinezii, când au aflat ce se întâmplă, au făcut gălăgie, dar cu atât au rămas. Concret, în prima fază Japonia va primi cu braţele deschise, de la americani, un nou tip te radar – AN-TPY-2, pe care îl va instala în centrul arhipelagului nipon, în Kyobamisaki. în semn de profunde sentimente de prietenie, profitând de situaţia tensionată dintre japonezi şi chinezi, americanii, contra cost, desigur, le-au băgat pe gât samurailor şi drone de observare Global Hawk, ceea ce pentru japonezi este o premieră în materie de înarmare, ţinându-se cont de faptul că, după înfrângerea din 1945, americanii victorioşi au desfiinţat armata japoneză şi au distrus tot armamentul nipon din vremea respectivă, începând cu pistoalele şi terminând cu avioanele şi tancurile. Dar vremurile se schimbă, se schimbă relaţiile de prietenie. Vrând să fie foarte siguri că japonezii vor avea o tot mai puternică forţă de lovire, americanii, în marea lor stare de prietenie de tipul interesul poartă fesul, le-au mai dat japonezilor, tot contra cost, un avion P-O, considerat cel mai sofisticat aparat de zbor folosit pentru recunoaştere aeriană. în felul acesta japonezii au tot ce le trebuie pentru a supraveghea nu doar teritoriul chinez cu ieşire la Pacific, dar chiar întreg oceanul Pacific până la Australia.
Din punct de vedere uman, americanii vor deplasa 9000 de puşcaşi marini pe care îi vor instala pe insula Okinawa, Guan şi în insulele Mariane. Toată această deplasare de forţe umane va costa un mizilic pentru guvernul de la Washington: 8,6 miliarde de dolari, din care japonezii au promis că vor restitui 3,1 miliarde, restul rămânând în seama anonimilor contribuabili americani. în final, deocamdată, vă mai spunem că secretarul de stat John Kerry a declarat, plin de emoţie, că niciodată relaţiile cu japonezii n-au fost atât de puternice şi atât de minunate ca în prezent, adăugând plin de entuziasm că cele două popoare sunt capabile, după semnarea actelor de cooperare, mai ales militară, să facă faţă tuturor sfidărilor secolului al XXI-lea.
Diplomaţia americană are la bază un principiu simplu: fă-te frate cu dracu’ pentru a trece puntea, chiar dacă respectivul drac este de tip caucazian, asiatic sau, la nevoie, african, numai profitul să iasă. Că de faţadă americanii se declară prietenii cu toată lumea, după cum bate vântul intereselor proprii, asta este altă mâncare de peşte, servită din plin fraierilor, iar pământul este plin de fraieri, mai mult decât strictul necesar.