Anca Stoenescu (CSM Târgovişte), la Europenele de 3×3

Date:

Pentru a treia oara în istorie, România va găzdui turneul final al Campionatului European de baschet 3×3, eveniment care se va desfăşura la Bucureşti, în perioada 14-16 septembrie, şi va fi găzduit de Circul Metropolitan! De altfel, este pentru prima oară în istoria acestei discipline olimpice (n.n -baschetul 3×3 a fost inclus in 2017 pe lista disciplinelor olimpice, urmând să debuteze la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020) când un eveniment se desfăşoară într-o arenă de circ iar spectacolul gândit de organizatori va include o premieră şi pentru sportul românesc: echipele vor fi prezentate în cadrul unor proiecţii 3D pe suprafaţa de joc, la fel ca în NBA.
FIBA 3×3 Europe Cup, Bucureşti 2018, va alinia la start cele mai valoroase 24 de echipe din Europa (12 la feminin şi 12 la masculin), acestea urmând să-şi dispute supremaţia continentală în cadrul unui eveniment care include pe lângă meciurile de baschet 3×3 şi numeroase momente de divertisment. Astfel, fanii baschetului şi nu numai vor avea ocazia să se bucure de acţiunile vedetelor circuitului european de baschet 3×3 iar în pauzele dintre meciuri se vor delecta cu momente de spectacol oferite de artiştii Circului Metropolitan, de majoretele de la Dracula’s Girls, precum şi de membrii celebrei trupe italiene de freestyle DaMove Crew. Ca la toate evenimentele majore de baschet 3×3, spectatorii vor beneficia de distracţie şi voie bună nu doar în arenă ci şi în zona fanilor, care va fi amenajată pe holurile Circului Metropolitan din Bucureşti. O zonă de jocuri pe calculator şi console, street food, concursuri cu premii, dar şi magazinul fanilor, îi aşteaptă pe spectatorii de toate vârstele pe parcursul celor trei zile ale FIBA 3×3 Europe Cup, Bucureşti

2018.
Naţionalele României, calificate din oficiu la turneul final continental, revin astfel în lupta pentru supremaţia europeană, după ce în 2014, echipa noastră masculină a cucerit aurul, iar în 2016, a fost rândul echipei noastre feminine să obţină medaliile de argint. De menţionat faptul că, deşi erau calificate la FIBA 3×3 Europe Cup, Bucureşti 2018, ambele naţionale ale României au participat la turneul de calificare de la Constanţa, echipa feminină reuşind să încheie competiţia fără înfrângere, în vreme ce echipa masculină a cedat în faţa campioanei mondiale Serbia în sferturile de finală. La FIBA 3×3 Europe Cup, Bucureşti 2018, naţionala feminină de baschet 3×3 a României este formată din Gabriela Mărginean, Sonia Ursu, Ancuţa Stoenescu şi Gabriela Irimia, toate componente de bază şi ale naţionalei de senioare. în concursul masculin, România va fi reprezentată de Alin Andries, Amedeo Casale, Marius Ciotlaus şi Radu Petrescu.
Programul meciurilor României şi componenţa grupelor
Conform sistemului competiţional anunţat de forul internaţional, la startul calificărilor pentru FIBA 3×3 Europe Cup, Bucureşti 2018, s-au aliniat 59 de echipe naţionale, cumulat la masculin şi feminin, din 33 de ţări. Tabloul FIBA 3×3 Europe Cup, Bucureşti 2018, a fost completat în urma meciurilor desfăşurate în turneele de calificare de la Constanţa, Poitiers (Franţa) şi Escaldes-Engordany (Andorra), la Circul Metropolitan urmând să evolueze cele mai valoroase 24 de echipe din Europa (12 la feminin şi 12 la masculin), după cum urmează: Masculin
Grupa A – Serbia, Spania şi Bosnia&Herţegovina Grupa B – Slovenia, Franţa şi Elveţia Grupa C – Letonia, ROMÂNIA şi Ungaria Grupa D – Rusia, Polonia şi Belgia Feminin
Grupa A – Ucraina, Spania şi Elveţia Grupa B – Franta, Cehia şi Belarus Grupa C – Olanda, ROMÂNIA şi Serbia Grupa D – Ungaria, Italia şi Belgia
în faza grupelor, naţionalele de baschet 3×3 ale României vor juca după următorul program 14 Septembrie, ora 19:25: România – Ungaria (masculin)
14 Septembrie, ora 21:25: România – Letonia (masculin)
15 Septembrie, ora 19:25: România – Serbia (feminin) 15 Septembrie, ora 21:25: România – Olanda (feminin)
Duminică, 16 septembrie, sunt programate meciurilor eliminatorii.
Campionatul European de baschet 3×3, FIBA 3×3 Europe Cup, Bucureşti 2018, este organizat de Sport Arena Streetball şi Federaţia Română de Baschet, cu sprijinul Ministerului Tineretului şi Sportului, Primăria Municipiului Bucureşti şi Primăria Sectorului 2. Evenimentul este susţinut de Jacobs, Sport Loft, Gatorade, Ursus Cooler, Regina Maria, APAN Top Selection, Kiss FM, Red Bull, UPC România, Kaufland, Horizon, PC Coolers, Les Ateliers Nomad, CSM Bucureşti, Circul Metropolitan Bucureşti şi DSTMB. Partenerii globali ai evenimentului sunt Peak, Tissot şi Wilson.
Conferinţa de presă la Circul Metropolitan
Astăzi, 13 septembrie, începând cu ora 15:00, va avea loc o conferinţă de presă chiar în arena Circului Metropolitan din Bucureşti. în cadrul conferinţei de presă vor fi detaliate programul celor trei zile de competiţie precum şi activităţile conexe care vor avea loc pe durata evenimentului. Totodată, reprezentanţii mass-media vor avea ocazia să inter-acţioneze cu sportivii care vor reprezenta România la FIBA 3×3 Europe Cup 2018, dar şi cu organizatorii şi reprezentanţii partenerilor evenimentului.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

REMIZĂ ÎN ANONIMAT

Stadionul Steaua a găzduit, marți seară, ultimul meci al...

VĂTAVU, MULȚUMIT DE PUNCTUL SCOS ÎN GHENCEA

Steaua a remizat, pe stadionul Ghencea, scor 1-1, cu...

CHINDIA SMULGE UN PUNCT PE TERENUL STELEI

Steaua București - Chindia Târgoviște 1-1 (1-0) Stadion: Ghencea. Au marcat:...

Moreni: Se fac înscrieri pentru participarea la Cupa Moș Crăciun, la înot

Copiii din Municipiul Moreni, cu vârsta cuprinsă între 5...
error: Conținutul este protejat!!