Anca Stoenescu a suferit o accidentare teribilă în semifinala de Cupa României cu UVG ICIM Arad, iar la începutul acestei săptămâni a fost operată la ligamentele piciorului stâng. Accidentarea a scos-o din circuit pe extrema Târgoviştei pentru finalul acestui sezon competiţional, revenirea sa la antrenamente fiind programată, în cea mai optimistă variantă, pentru începutul lunii august.
– Anca, ai trecut cu bine peste operaţie?
– Da. A fost o intervenţie chirurgicală reuşită şi deja am părăsit clinica. Acum sunt acasă, la Târgovişte, şi am început deja să mă mişc, pentru ca trebuie să urmez un program de recuperare foarte strict. – Mai doare?
– Drept să-ţi spun, nici nu mai ştiu când mă mai doare şi când nu. M-am obişnuit cu situaţia, dar mă consolez cu gândul că lucrurile vor decurge bine şi mă pot întoarce pe teren cât mai repede cu putinţă…
– Care sunt previziunile medicilor? Când îţi vei relua antrenamentele?
– Cel mai devreme în august. A fost o accidentare destul de urâtă şi nu vreau să forţez nota, pentru că trebuie să se vindece bine. Oricum, majoritatea echipelor încep pregătirea undeva în august, aşa că voi fi aptă să mă antrenez în acea perioadă.
– Ce face CSM fără căpitan în semifinale ?
– CSM o să câştige nu doar semifinala, ci şi finala. Fetele vor demonstra că sunt cele mai bune şi că joacă la cea mai puternică echipă din România, cu sau fără căpitan. Sportul ăsta este sport de echipă şi nu stă doar într-o persoană. Forţa noastră stă în grup şi am demonstrat asta în cupă, în campionat şi chiar în Euroligă.
– O să fii alături de colegele tale la meciurile de acasă?
– Nici nu se pune problema. Păi ţi-am zis că eu am început să merg şi nici nu concep să nu fiu la meciurile fetelor. Trebuie să le încurajez să câştige titlul şi pentru mine.
– Poate CSM să câştige titlul şi fără tine?
– Mai e vorbă? O să-l câştige şi fără mine, pentru că sunt cele mai bune.
Anca Stoenescu: „FETELE VOR CÂŞTIGA TITLUL ŞI FĂRĂ MINE” Căpitanul Municipalului s-a operat cu succes şi va reveni pe parchet la începutul lunii august
Date: