Noua programă şcolară pentru clasa I, care va intra în vigoare începând cu anul şcolar următor, conţine schimbări importante. Una dintre noutăţi este aceea că se reintroduc adunările şi scăderile cu trecere peste ordin la clasa I, după ce au fost scoase din programă timp de mai mulţi ani. Astfel, spre deosebire de anii trecuţi, de la anul elevii vor studia în clasa I: compararea a două numere naturale, mai mici decât 100, utilizând semnele <, >, =, rezolvarea de adunări şi scăderi, mental şi în scris, cu şi fără trecere peste ordin, efectuarea de adunări repetate/ scăderi repetate (pregătirea conceptelor de înmulţire şi împărţire), probleme care se rezolvă prin două operaţii: adunare şi scădere, unităţi de măsură uzuale pentru lungime, capacitate (centimetrul, litrul).