Departamentul Tehnic al FRB şi Colegiul Central al Antrenorilor reaminteşte tuturor antrenorilor care activează, sau doresc să activeze, în întrecerile interne ale baschetului românesc, faptul că trebuie să ţină cont de prevederile Programului de Licenţiere a Antrenorilor de Baschet.
Pentru obţinerea vizei anuale şi a licenţei „C”
Este nevoie ca antrenorul în cauză să îndeplinească următoarele condiţii, conform Programului de Licenţiere a Antrenorilor de Baschet – carnet de antrenor / adeverinţă student an III, program SPM la Facultăţi de profil / adeverinţă CNFPA / adeverinţă IKG (Şcoala de antrenori Ioan Kunst Ghermanescu) şi alte instituţii acreditate. 1 an de experienţă ca antrenor fără participare la conducerea jocului, dovedit prin adverinţă eliberată de către un club sportiv afiliat FRB. Participarea la 3 stagii zonale de juniori în sezonul precedent sau în cel în curs de desfăşurare. Promovare examen pentru obţinerea licenţei „C”.
Menţionăm că pentru obţinerea vizei anuale, antrenorii care deţin deja licenţa „C” au nevoie obligatoriu de participarea la cele 3 stagii zonale de juniori, care sunt susţinute de oricare dintre cei 34 de antrenori din Liga Naţională de Baschet (M+F). Pentru obţinerea vizei anuale
şi a licenţei „B”
Este nevoie ca antrenorul în cauză să îndeplinească următoarele condiţii, conform Programului de Licenţiere a Antrenorilor de Baschet – carnet de antrenor minim categoria a V-a sau antrenor asistent. Minim 2 ani experienţă de la obţinerea categoriei anterioare. Participarea la minim 3 stagii zonale în sezonul precedent sau în cel în curs de desfăşurare şi minim 1 clinic FRB (naţional sau internaţional pentru juniori). Promovare examen pentru obţinerea licenţei licenţa „B”.
Menţionăm că pentru obţinerea vizei anuale, antrenorii care deţin deja licenţa „B” au nevoie obligatoriu de participarea la cele 3 stagii zonale de juniori, care sunt susţinute de oricare dintre cei 34 de antrenori din Liga Naţională de Baschet (M+F), dar şi la minim 1 clinic FRB (naţional sau internaţional pentru juniori).
Pentru obţinerea vizei anuale şi a licenţei „A”
Este nevoie ca antrenorul în cauză să îndeplinească următoarele condiţii, conform Programului de Licenţiere a Antrenorilor de Baschet – carnet de antrenor minim categoria a III-a sau antrenor. Minim 2 ani experienţă de la obţinereacategoriei anterioare (B). Participare la minim 3 stagii zonale dar şi participarea la minim 2 clinicuri FRB (internaţional / naţional). Promovare examen pentru obţinerea licenţei „A”.
Menţionăm ca pentru obţinerea vizei anuale, antrenorii care deţin deja licenţa „A” au nevoie obligatoriu de participarea la cele 3 stagii zonale de juniori, care sunt susţinute de oricare dintre cei 34 de antrenori din Liga Naţională de Baschet (M+F), dar şi la minim 2 clinicuri FRB (naţional sau internaţional) sau clinicuri internaţionale recunoscute de FIBA (ex. Belgrad).
Pentru obţinerea vizei anuale şi a licenţei „AA”
Este nevoie ca antrenorul în cauză să îndeplinească următoarele condiţii, conform Programului de Licenţiere a Antrenorilor de Baschet -carnet de antrenor minim categoria senior sau antrenor maestru. Pentru antrenorii străini: carnet de antrenor/ licenţă FIBA. Minim 2 ani de experienţă de la obţinerea categoriei A. Participarea la minim 3 cursuri internaţionale FIBA în ultimul an (sezon) sau la minim 2 cursuri anuale organizate de FRB plus un clinic (curs) FIBA. Totodată, pentru antrenorii care activează în România şi doresc să obţină licenţă „AA” pentru sezonul următor, este obligatoriu să facă dovada că au susţinut un număr de 3 cursuri (stagii) zonale în calitate de lector în sezonul actual. Reamintim că, în cazul în care antrenorii cu licenţă „AA” nu susţin aceste cursuri în calitate de lectori, clubul la care activează va fi penalizat conform regulamentelor, iar antrenorul respectiv nu va putea activa ca antrenor principal în LNBm şi LNBF în sezonul următor.
ANUNŢ IMPORTANT PENTRU ANTRENORII DE BASCHET DIN DÂMBOVIŢA
Date: