APIA Dâmboviţa începe Campania de informare a fermierilor

Date:

Sub sloganul „APIA SUSŢINE VALORILE COMUNE EUROPENE ŞI FERMIERII ROMÂNI.DEPUNE CEREREA UNICĂ DE PLATĂ IN PERIOADA 1 MARTIE – 15 MAI 2019!”, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Centrul Judeţean Dâmboviţa demarează, începând cu 18 februarie, campania de informare a producătorilor agricoli care acce-seaza forme de sprijin pentru agricultură in anul 2019.
In conformitate cu prevederile OMADR nr.69/2019,Cererile Unice de Plată se depun în perioada 01 martie – 15 mai 2019 la Centrele judeţene în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mare de 50 hectare teren agricol şi la centrele locale în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mică sau egală cu 50 hectare teren agricol.
Fermierii vor depune la APIA o singură Cerere Unică de Plată, chiar dacă aceştia utilizează suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe!
Documentele care fac dovada că terenul agricol se află la dispoziţia fermierului trebuie să fie încheiate înaintea depunerii cererii unice de plată şi trebuie să fie valabile la data depunerii cererii.
Responsabilitatea privind legalitatea şi valabilitatea documentelor aparţine fermierului şi/sau autorităţii care a emis/atestat aceste documente, după caz.
Arendatorul, concedentul, locatorul şi/sau comodantul nu beneficiază de plăţi pentru terenul/animalele arendat(e), concesionat(e) închiriat(e) şi/sau împrumutate spre folosinţă.
Fermierii care beneficiază de rentă viageră pentru suprafeţele arendate/înstrăinate conform Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare,nu beneficiază de plata pentru terenul arendat/înstrăinat.
Pentru a beneficia de sprijin, solicitanţii trebuie să prezinte adeverinţa eliberată de către unităţile administrativ-teritoriale, conform înscrierilor din registrul agricol.
Terenurile care nu fac parte din circuitul agricol pentru întregul an de cerere nu sunt eligibile la plată.
Pentru a utiliza eficient timpul pe care APIA l-a rezervat pentru primirea Cererilor în Campania 2019, rugăm fermierii să se prezinte la data şi ora la care sunt programaţi conform listelor afisate la primariile din localitatea de domiciliu .
În vederea înlăturării tuturor nelămuririlor legate de accesarea schemelor de plăţi de către fermierii dâmboviţeni, echipe de specialişti ai APIA Centrul Judeţean Dâmboviţa se vor întâlni cu fermierii din toate unităţile administrativ teritoriale. Pentru derularea acţiunii de informare a fermierilor, s-a solicitat sprijinul primariilor la mobilizarea producătorilor agricoli din fiecare localitate, în sensul participării în număr cât mai mare la aceste dezbateri şi prin punerea la dispoziţie a unui spaţiu de întâlnire cu ei.
Experienţa anilor anteriori a demonstrat că participarea activă a tuturor administraţiilor publice locale s-a reflectat pozitiv în rezultatele record înregistrate la nivelul absorbţiei fondurilor europene din domeniul agriculturii, în contextul în care instituţiile locale menţin o legătură directă cu cetăţenii, cunosc realităţile imediate ale acestora şi vin în întâmpinarea interesului şi nevoilor lor.
Menţionăm că programul întâlnirilor a fost stabilit de comun acord cu autorităţile locale şi se va desfăşura după graficul de mai jos:
Zona Pucioasa: Bezdead -8.02.2019, ora 9.30; Glodeni -18.02.2019, ora 11.00; Vulcana Băi – 19.02.2019, ora 11.30; Moroeni – 24.02.2019, ora 11.00; Runcu- 26.02.2019,ora 11
Zona Târgovişte:Voineşti-26.02.2019, ora 10; Pucheni-26.02.2019, 13.00; Ulmi-
25.02.2019,ora 10;
Băleni- 25.02.2019, ora 13.00;
Ulmi – 13.03.2019,ora 11
Zona Găeşti: Oraş Găeşti -20.02.2019, ora 10.00; Vişina -21.02.2019, ora 10
Zona Moreni: Valea Lungă-25.02.2019,ora 10.00; Bucşani-25.02.2019, ora 13.00; Dărmăneşti- 26.02.2019,ora 9.30; Corneşti- 26.02.2019, ora 12.00; Gura Ocniţei- 27.02.2019,
ora 9.30; Municipiu Moreni -27.02.2019, ora 11.00
Zona Răcari:Cornăţelu -26.02.2019, ora 10.00; Conţeşti -26.02.2019, ora 12.00; Răcari -26.02.2019, ora 14.00; Tărtăşeşti – 27.02.2019, ora 10.00; Brezoaele – 27.02.2019, ora 12.00; Slobozia Moară -27.02.2019, ora 14.00; Ciocăneşti – 28.02.2019, ora 10.00; Crevedia – 28.02.2019, ora 14; Butimanu- 28.02.2019, ora 14.00
Zona Titu – Oraş Titu -25.02.2019, ora 10.00

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Polițiștii sunt cu ochii pe comercianții de petarde

Polițiștii dâmbovițeni intensifică controalele în piețele locale pentru combaterea...

Exercițiu complex al ISU Dâmbovița pentru gestionarea situațiilor de urgență la Ulmi

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Basarab I al județului...

ANPC a controlat furnizorii de energie electrică

 Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a derulat o...
error: Conținutul este protejat!!