AR FI PĂCAT SĂ PIERDEM ÎMPĂRĂŢIA CERURILOR!

Preot Ioan ŞTEFĂNESCU
Mulţi s-au întrebat şi mulţi se mai întreabă şi azi: în ce a constat meritul tâlharului de pe cruce, ca într-o clipă să întoarcă toată viaţa lui cea păcătoasă şi să ajungă primul intrat în rai? Pentru că a arătat o mare diferenţă faţă de mulţimea evreilor! Mulţi din cei care îl huleau pe Mântuitorul răstignit îl văzuseră făcând minuni ca un Dumnezeu şi îl priveau ca pe un om: „nu este acesta fiul teslarului şi nu cunoaştem noi pe mama sa şi pe fraţii săi?!” După ce L-au văzut făcând minuni ca un Dumnezeu, L-au răstignit ca pe un om. Dar Tâlharul? El L-a văzut pe Mântuitorul ca pe un om neputincios, aflat în faţa morţii pe cruce. Dar ce a zis: „Pomeneşte-mă, Doamne, când voi veni întru împărăţia Ta!” Iată ce diferenţă extraordinară! Crede că este Dumnezeu adevărat! şi „fericiţi sunt cei ce n-au văzut, dar au crezut”. Merită plata pe care a primit-o!
La fel şi orbul din Ierihon, care, deşi nu vedea, îl credea a fi Fiul lui Dumnezeu. Şi, cu cât ceilalţi îi cereau să tacă, el mai tare striga la Dumnezeu. Se smerea să strige insistent după ajutor. Căci a cere o dată ajutor o poate face şi un mândru încolţit de nevoie. Dar a întoarce spatele după ce nu ţi s-a împlinit cererea este mândrie cumplită. Orbul se smerea să ceară insistent, ponegrit de ceilalţi şi aştepta plin de nădejde.
Aşa cred eu că trebuie să cerem lui Dumnezeu. Nu trebuie să-l învăţăm pe Dumnezeu ce are de făcut, căci oricum ştie. Nu trebuie nici să-L condiţionăm cu cereri concrete, ci să ne lăsăm în voia şi în mâna Lui. Este suficient să-i cerem milă: „Doamne, miluieşte!” Şi dacă va fi mila Lui peste noi, toate se vor rezolva, aşa cum s-au rezolvat tâlharul, orbul şi alţii.
@nsă Dumnezeu aşteaptă de la noi, ca iubirii arătate de El să îi răspundem şi noi cu iubire. El este gata să împlinească orice dorinţă celui ce îl iubeşte, pentru că a zis: „Acela este care Mă iubeşte, care are poruncile Mele şi le păzeşte” – deci împlinind poruncile răspunzând cu credinţă, nădejde şi iubire.
Dar cum îl vom iubi dacă nu îl vom cunoaşte?
Zaheu, ca să-L vadă, s-a urcat mai sus, iar ca să-L cunoască, L-a primit în casa lui şi s-a mărturisit că este om păcătos. în faţa lui Dumnezeu, Zaheu a făcut două corecţii: ce a dobândit pe căi necinstite s-a angajat să dea înapoi cu vârf şi îndesat şi, pentru că tot îi mai rămânea mai mult decât îi trebuia pentru familia lui, s-a angajat să dea jumătate săracilor. Iată ce a făcut tâlharul, orbul şi Zaheu, pentru a intra în rai! Oare dorim şi noi destul de tare acest lucru: suntem şi noi gata a face orice pentru deziderat? Suntem pătrunşi şi noi de cuvintele Mântuitorului cu care şi-a început Evanghelia: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia Cerului! Ar fi păcat să o pierdem, când ea a venit aşa de aproape!
Să nu uităm că Fiul Omului a venit să caute şi să mărturisească pe cel pierdut. Deci, chiar dacă suntem păcătoşi, încă mai avem timp să facem şi noi ca tâlharul de pe cruce, ca orbul din Ierihon sau ca Zaheu.
Chiar dacă suntem în pericol de moarte, încă nu suntem pierduţi! Ştim ce avem de făcut! El ne aşteaptă ca un tată iubitor să ne redea starea de moştenitori ai împărăţiei Cerului. Ar fi păcat s-o pierdem! Oricât de păcătoşi am fi prin trecutul vieţii noastre, Dumnezeu nu se leapădă de noi, rămâne în legătură fiinţială cu noi şi este gata să vină în casa noastră, să vieţuiască în noi chiar din viaţa aceasta, ca să putem trăi şi noi cu El viaţa veşnică.
Tot loc curat în sufletul, trupul şi casa noastră să ne ridicăm la înălţimea standardului de „fiu al lui Dumnezeu”.