„Arte- emoţii de toamnă!”, acesta este mot-to-ul sub care s-a desfăşurat duminică, după-amiază , spectacolul inedit de la Căminul Cultural Dragomireşti. Evenimentul a fost organizat de Căminul Cultural Dragomireşti, Consiliu Local şi Primăria Dragomireşti. A fost un spectacol dedicat toamnei, un anotimp al sufletului, dar şi un artist talentat. Toamna-i o poveste rară,cu decoru-i arămiu. Toamna e mai mult decât o poveste. În ochii ei s-au aşternut cele mai intense emoţii şi stări.
Citind în privirea ei am descoperit cum ia naştere poezia, cum curg sunetele muzicale în natură şi am înţeles că arta are anotimpul ei preferat.Pe scena Căminul Cultural Dragomireşti au urcat micii artişti care au recitat poezii, au cântat şi au dansat.
Ansamblurile Floricia, Ghiocelul, Junii Rân-caciovului au creat o atmosferă de sărbătoare prin dansurile populare puse în scenă. Formaţia ” Zestrea Satului ” sub directa coordonare a profesorului Daniela Şerban a întreţinut atmosfera de sărbătoare. Au pus mult suflet şi dăruire în organizarea acestui eveniment coregrafii Rinca Valeriu,Ilie Cerasela, Radu Viorel şi directorul artistic Viorel Marinoiu.
A fost o seară de toamnă deosebită, cu poezie, muzică şi dansuri populare dar şi muzică uşoară.
„Arte – emoţii de toamnă”
Date: